Biserica Ortodoxă Română, condusă de Patriarhul Daniel, a ridicat o Catedrală imensă, menită să fie a „neamului”, iar aceste ziduri i-au acaparat aproape în totalitate energiile preafericitului.
În timp ce a fost ocupat cu ridicarea de ziduri poleite cu aur, Biserica a primit palme după palme, nu din partea „sectanților”, ci din partea subordonaților lui Daniel.
Iar palma supremă, rușinea care e mai mare decât poleiala cu aur a zidurilor, vine de la cele 100 de violuri pe care episcopul Corneliu Bârlădeanu și arhimandritul Jitaru le-au comis. Au fost condamnați de ICCJ la 8 ani, respectiv 14 ani, de închisoare. Puțin.
Sub ochii patriarhului, care priveau doar spre ziduri poleite menite să-l bage în cartea de istorie a ctitoriilor mărețe, episcopii, preoții, călugării BOR au luat-o pe căi rătăcite și necurate.
Corneliu violatorul se circumscrie neascultărilor repetate ale lui Teodosie, de care Daniel se teme. Temerea aceasta este evidențiată de comportamentul tomitanului, care nu dă doi bani pe epistolele de amenințare primite din Dealul Patriarhiei.
La fel ca Teodosie, mulți preoți și ierarhi au „slăbit” ascultarea în Biserică deoarece au simțit că preafericitul este doar manager de conturi și șef de șantier, nu „manager” de suflete sau toiag al dreptății. Daniel este cel care, în fața oribilelor dovezi ale violurilor, nu a luat decizia radicală de a-l deferi consistoriului pe Corneliu în vederea scoaterii lui din rândul episcopilor. L-a retras doar din ochii opiniei publice, l-a cazat în lux la o mănăstire și l-a lăsat în pace cu speranța că poate scapă de Justiția umană și astfel scapă și Biserica de un nou scandal.
Patriarhia ar trebui să dea o directivă și toți preoții să se roage duminică pentru sufletele victimelor lui Corneliu. Măcar atât ar mai putea face Daniel, făuritorul de ziduri și pierzătorul de suflete!