Consilierul local USR Constanța, Cătălin Iacob trage un semnal de alarmă privitor la relocarea fondurilor atribuite inițial pentru studiile aferente reabilitării basilicii paleocreștine din curtea Colegiului „Mihai Eminescu“.
Primăria Constanța propune o rectificare bugetară care prevede, printre altele, relocarea sumei totale de 257.000 lei aferente eleborării documentațiilor tehnico-economice pentru proiectele de reabilitare a Termelor Romane, basilicii paleocreștine și Casei Ovidiu, către reabilitarea termică a Casei Ion Bănescu.
“Reabilitarea criptei din curtea „Colegiului Mihai Eminescu” este proiectul meu de suflet. Acum văd că se propune o rectificare bugetară prin care se diminuează suma necesară reabilitării.
Dacă nu se fac urgent lucrări de conservare/reabilitare putem să ne luăm adio de la acest monument istoric. Starea acestuia este jalnică, iar picturile de pe pereți vor dispărea din cauza umezelii. Știu că reabilitarea unui monument istoric presupune o muncă titanică(avize, autorizații, proiecte samd), dar nu ne putem bate joc de istoria
orașului. Fondurile pentru reabilitarea criptei trebuie să rămână neatinse”, scrie consilierul USR pe pagina sa de Facebook.
USR a votat împotrivă în cadrul comisiei de specialitate
La rândul său, Dumitru Caragheorghe președintele Comisiei de specialitate nr. 1 din cadrul Primăriei Constanța a cerut clarificări privind motivul relocării fondurilor de la cele trei proiecte la Casa Ion Bănescu.
„În contextul în care avem excedente bugetare foarte mari, care ar fi motivul și argumentul pentru care se mută bani de la basilică, Termele Romane și casa Ovidiu către Casa Ion Bănescu?”, a întrebat șeful organizației județene USR Constanța în cadrul comisiei de specialitate nr. 1.
La interpelarea consilierului USR a răspuns Mihaela Stan, directorul executiv adjunct al Direcției Programe și Dezvoltare.
„Am trecut banii care erau alocați liniilor bugetare Termele Romane, basilica paleocreștină și Casa Ovidius pentru obiectivul de investiții Ion Bănescu, având în vedere că, până în acest moment, nu avem niciun document de proprietate și nicio perspectivă că le-am putea obține într-o perioadă de timp cât de cât rezonabilă. Documente care sunt sunt obligatorii pentru demararea documentațiilor. Având în vedere că Casa Ion Bănescu este unul care ar putea intra la finanțare și pentru care putem să pregătim documentațiile, am considerat oportun să facem această rectificare pentru demararea documentațiilor pentru acest obiectiv de investiții. (…) Termele Romane nu sunt nici măcar inventariate” a explicat reprezentantul Primăriei.
Dumitru Caragheorghe a decis să voteze împotriva proiectului de transfer a fondurilor de la cele trei obiective, însă alte trei voturi din comisia de specialitate nr. 1 au fost favorabile propunerii Primăriei.
Sursa foto: Facebook – Cătălin Iacob