Ultimele ȘtiriBOR face un apel la rugăciune și calm în contextul alegerilor electorale...

BOR face un apel la rugăciune și calm în contextul alegerilor electorale actuale

Biserica Ortodoxă Română face un apel la rugăciune, calm și discernământ în contextul alegerilor parlamentare și prezidențiale actuale.

„Respingem ferm orice formă de manifestare care incită la dezbinare și ură și ne dorim ca dialogul la nivelul întregii societăți să cultive pacea și liniștea, respectul reciproc și responsabilitatea. În această perioadă, care coincide cu Postul Nașterii Domnului Iisus Hristos, suntem chemați să dăm dovadă de un comportament sănătos, orientat către deschidere și înţelegere, solidaritate și comuniune”, transmite biroul de presă al Patriarhiei Române.

Ca manifestare a libertății de conștiință, votul fiecărei persoane reflectă fidel valorile și convingerile împărtășite de aceasta și nu trebuie să constituie, sub nicio formă, o cauză a tulburărilor sociale, ci o firească exercitare a unui drept democratic, mai spune BOR într-un comunicat de presă.

Totodată, zilele trecute, Patriarhia Română a transmis un mesaj cu privire la deciziile luate de Sfântul Sinod al BOR legate de neimplicarea preoților în campania electorală. Așa cum era de așteptat, aceste decizii care sunt cunoscute de toți clericii sunt nesocotite de unii preoți din Arhiepiscopia Tomisului care își promovează pe conturile de Facebook opțiunile pro sau contra unui anumit candidat.

Citește aici Cum nesocotesc preoții lui Teodosie deciziile Sf. Sinod cu privire la neimplicarea în campania electorală

„În calitatea sa de cetățean al Patriei și de părinte duhovnicesc al tuturor enoriașilor săi, indiferent de orientarea lor politică, preotul are libertatea, binecuvântarea și îndatorirea ca, de pe poziția și prin mijloacele duhovnicești care-i sunt specifice, să participe la viața cetății, sprijinind activitățile menite să promoveze binele obștesc și împotrivindu-se oricăror măsuri sau activități care se dovedesc a fi în contradicție cu învățătura și morala creștină ortodoxă.

În vederea respectării opțiunilor politice ale credincioșilor săi, preotul are obligația de a păstra neutralitatea în timpul campaniilor electorale, atât în declarațiile publice, cât și în activitatea practică, față de problemele cu caracter politic. Opțiunea politică a preotului va fi exprimată doar prin votul personal secret”, se arată în recomandările Patriarhiei.

Citește și:

Doneaza pentru sustinerea DobrogeaLive

Urmărește-ne pe:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.