Christian Gigi Chiru a fost trimis în judecată de Parchetul General pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. Procesul a început în 2018, iar de atunci au trecut 12 termene.
Dosarul se află pe rolul Judecătoriei Constanța, iar marți, 22 septembrie, judecătorii au decis să dea un nou termen (17 noiembrie) pentru că apărătorilor le-ar fi fost imposibil să se prezente la termenul de judecată.
Potrivit unui comunicat al Parchetului General, în anul 2007, în calitate de administrator unic al unei societăţi comerciale, Gigi Chiru a demarat lucrările de consolidare şi modernizare a unui imobil în care funcţiona o discotecă din localitatea Eforie Sud, judeţul Constanţa, pentru execuţie contractând o firmă al cărei administrator era Cristian Valentin Smădu.
„Execuţia a fost realizată fără autorizaţie de construire şi în absenţa unor persoane competente să verifice dacă lucrările sunt corespunzător efectuate.
Printre lucrări s-a numărat confecţionarea şi montarea unei balustrade metalice, care, la data de 24 noiembrie 2011, din cauza modului defectuos în care a fost realizată, s-a desprins parţial din elementele de fixare, sub greutatea unei persoane care a căzut peste ea. Ca urmare a impactului, persoana respectivă s-a prăbuşit în gol, pe pardoseala de la parterul imobilului, fapt ce a dus ulterior la moartea sa”, spun procurorii.
Fostul senator Gigi Chiru este în plină campanie electorală, el vizând acum funcția de primar al orașului Eforie. Candidează din partea formațiunii politice ALDE.
sursa foto: Fb/Gigi Chiru
Comentariile sunt închise.