Teodosie începe anul 2021 la fel cum l-a terminat pe 2020: sfidând legile, autoritățile, Patriarhia, jucând rolul de băiat rebel al BOR. În acest timp, Poliția se dovedește incapabilă să aplice legea în cazul lui.
Dacă mii de constănțeni au fost amendați pentru că au ieșit din case în aceste zile în care municipiul Constanța este în carantină, nu aceeași măsură se ia când este vorba de Teodosie, arhiepiscopul Tomisului.
Patriarhia Română a anunțat că slujba tradițională de la miezul nopții de trecere în noul an se va face cu câteva ore înainte deoarece deplasarea oamenilor la biserici după ora 23.00 este imposibilă din cauza regulilor impuse pentru prevenirea răspândirii COVID-19. Doar că la Constanța, oraș aflat în carantină, Teodosie a sfidat Patriarhia și reglementările și a oficiat slujba începând cu ora 23.15, la Catedrala Arhiepiscopală. La ceremonie au participat aproximativ 100 de credincioși, încălcându-se prevederea referitoare la deplasarea oamenilor după ora 23.00, dar și cea referitoare la oficierea slujbelor în aer liber.
Desigur, totul s-a petrecut sub ochii Poliției și Jandarmeriei din Constanța care, nici de această dată, nu au intervenit. Enoriașii au intrat în lăcașul de cult fără să fie chestionați în legătură cu declarația pe propria răspundere, obligatorie pentru toate persoanele care ies din casă în perioada carantinei.
Întrebați de jurnaliști care este motivul lipsei de reacție în privința aplicării sancțiunilor, atât polițiștii, cât și jandarmii au preferat să nu răspundă.
În timpul slujbei, cei aproximativ 100 de enoriași, unii fără mască, nu au ținut cont de regulile de distanțare.
În timpul slujbei de azi-noapte, jurnalistului Dobrogea Live, prezent la slujbă, i s-a smuls din mână telefonul mobil cu care încerca să fotografieze aceste încălcări ale regulilor. Hoții au fost doi preoți. Polițiștii anunțați de acest incident nu au schițat niciun gest, arătând un total dezinteres. În cele din urmă, telefonul a fost găsit aruncat pe o masă la intrarea în Catedrală după ce preoții au reușit să șteargă o parte din ultimele fotografii.
Bravo polițiștilor și jandarmilor ! Încep și ei sa își dea seama ca sunt folosiți . Sper sa înceapă și ei sa ia exemplul polițiștilor din alte tari , care pactizeaza cu populația . In definitiv și ei sunt parte din populație . Dacă acum victime ale abuzurilor sunt oamenii de rând , la un moment dat , dacă nu fac nimic , vor deveni victime și ei , polițiștii și jandarmii !
Dacă faceți tam tam pe motiv ca cca 100 de oameni au fost la biserica … nea reporteri’ ce caută la ora aceea pe străzi ?