Deputatul constănțean Stelian Ion (USR) îi acuză pe judecătorii CSM că au numit la conducerea Înaltei Curți de Casație și Justiție pe Lia Savonea, un magistrat compromis prin deciziile controversate luate în mai multe dosare
“Separația puterilor statului este un principiu important al unei democrații, dar separația puterilor fără un echilibru real al acestor puteri devine o afacere riscantă.
Am văzut astăzi cum sistemul judiciar român a ales să se sinucidă în direct prin desemnarea Liei Savonea în calitate de președinte ICCJ.
Judecătorii CSM au apreciat că e potrivit să pună în vârful justiției române, într-o procedură accelerată, fără nicio concurență, o persoană care a apreciat că o minoră de 13 ani a avut discernământ când a fost abuzată sexual, care l-a avantajat pe Mario Iorgulescu în dosarul în care este cercetat pentru infracțiunea ucidere din culpă, și care a susținut cele mai multe dintre măsurile retrograde din justiție care au condus, în final, oligarhizarea sistemului judiciar.
Cam aici suntem cu justiția azi. Nu este nicio surpriză, este doar consecința unei complicități între politicul care a tot încălcat legea și a căutat protecția justiției și justiția care a permis ascensiunea în sistemul judiciar a unor oameni lipsiți de scrupule și avizi de putere, folosindu-se de legile create în acest scop”, a scris Stelian Ion pe pagina sa de Facebook.