ActualitateMedic neurochirurg despre concedieriile abuzive din Spitalul Județean Constanța: „Dau afară niște...

Medic neurochirurg despre concedieriile abuzive din Spitalul Județean Constanța: „Dau afară niște oameni care aplică protocoalele cu sfințenie”

Neurochirurgul Georgian Ciobotaru, medic specialist în București, a reacționat pe contul său de Facebook la comunicatul de presă transmis de Spitalul Județean Constanța în care „se lămurea” de ce doi tineri medici neurochirurgi au fost dați afară fără nicio explicație.

Citește aici despre acest caz: Emanuel Ungureanu, deputat: „Mafia pilelor a lovit Spitalul Județean Constanța”

Vă reamintim, Spitalul Județean Constanța a invocat un așa-zis „standard de aur” pe care instituția l-ar aplica, și anume „siguranța în neurochirurgie”. „Neurochirurgia este o specialitate a preciziei extreme. Colaborarea interdisciplinară nu este o opțiune, ci o obligație vitală. Atunci când un medic specialist întâmpină dificultăți în gestionarea protocoalelor de bază — cum ar fi prescrierea medicației anticonvulsivante — și transferă această sarcină către alte secții, nu este vorba despre un conflict personal, ci despre un semnal de alarmă profesional. Un medic neurochirurg trebuie să aibă autonomia completă de a decide și de a acționa pentru binele pacientului său”, se arată în comunicat.

Neurochirurgul Georgian Ciobotaru: Dublu standard la Spitalul din Constanța

„Acum câteva săptămâni am întâlnit aceeași dorință în ochii Mihaelei și ai lui Dragoș, cei doi neurochirurgi de la Constanța pe care culmea, i-am întâlnit cu puțin timp înainte să se dezlănțuie iadul care-i înconjoară acum.

Erau entuziasmați că Mihaela se angajase, iar ei apucau să facă treabă. Să muncească. Să lupte cu boala. Să salveze oameni. El muncea ca voluntar, trăia din gărzi plătite cu te miri ce nedormind nopțile, iar ea trăia acum dintr-un salariu de medic la stat…

Și tocmai acești oameni, într-un spital de stat unde conducerea se plânge că 70% dintre medici sunt scutiți de gărzi, sunt concediați! Și Mihaela nu a fost concediată că fusese numită politic, ci după ce a susținut un examen pe post, cu o comisie venită din alte centre, care a avizat că ea e competentă! O comisie organizată chiar de SJU Constanța tocmai să evite situațiile penibile în care e angajată pila cuiva!

Cum motivează Spitalul Județean Constanța decizia de concediere? Singurul motiv medical din comunicatul din 09 Martie 2026 intitulat „Apel la obiectivitate: siguranța pacientului, dincolo de emoții” o reprezintă „dificultăți în […] prescrierea medicației anticonvulsivante […] și transferul acestei sarcini către alte secții” (secția în cauză fiind Neurologia).

Din câte știu eu, la momentul actual sunt singurul neurochirurg care operează pacienți adulți cu epilepsie într-un spital de stat și sunt printre foarte puținii din Europa care știe, poate și chiar face asta și prin pleoapă. Cred că sunt în măsură să vă povestesc cum e cu tratamentele antiepileptice (sau anticonvulsivante), așa că vă spun asta:

Medicația anticonvulsivantă este și va rămâne apanajul medicului neurolog! Sigur, noi o putem prescrie, dar standardul de aur în îngrijirea unui astfel de pacient revine echipei multidisciplinare neurochirurg-neurolog! Dacă colegii mei au solicitat sprijinul neurologilor pentru a stabili un tratament anticonvulsivant optim, consider ca este cea mai corectă decizie pe care o puteau lua! Este genul de decizie care în alte țări este la ordinea zilei!

Și ca să înțelegeți dublul standard…tocmai despre asta vorbește SJU Constanța în comunicat! Că ei încearcă să păstreze standardul de aur! Cum? Dând afară niște oameni care culmea, aplică protocoalele cu sfințenie?! …

Auziți la ei, „standardul de aur”. Vezi bre, că auru’ matale cam ruginește!”

Citește întreaga postare a medicului Georgian Ciobotaru

Citește și:

Doneaza pentru sustinerea DobrogeaLive

Urmărește-ne pe:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.