Deși este județul pe raza căruia se află stațiunile litoralului, deși municipiul-reședință de județ este „anticul Tomis”, iar în apropiere se află multe obiective turistice demne de vizitat, Constanța nu reușește să atragă străini.
Conform Direcției Județene de Statistică, în primele 10 luni ale anului 2021, doar 35.143 de turiști străini au venit în județul Constanța. Dintre aceștia, cei mai numeroși au fost albanezii (4.264 de persoane), urmați de germeni (3.619 persoane).
Ciferele înregistrate în perioada ianuarie-octombrie 2021 sunt cu 42% mai mici față de cele înregistrate în 2019, un an care nu a fost marcat de pandemie și de restricții privind circulația persoanelor.
Județul Constanța a stat prost la capitolul turiști străini și în anii de dinainte de pandemie. Aici amintim că în 2018 doar 62.000 de străini au vizitat acest județ în 12 luni.
Conform aceleiași surse, în primele zece luni ale anului 2021, numărul turiştilor sosiţi în județul Constanța a fost de 1242,1 mii de persoane, faţă de 991,3 mii persoane în primele zece luni din 2020, înregistrându-se o creștere de 25,3%, dar cu 7,2% mai puțini decât în primele zece luni ale anului 2019 (1339,2 mii turiști sosiți).