Sinodul Bisericii Ortodoxe Române (BOR) a decis canonizarea a 16 sfinţi români, urmând ca textele liturgice ale unora să fie completate, iar ale tuturor să fie diortosite într-o viitoare şedinţă a Sfântului Sinod. Doar că, trei dintre clericii care de acum vor fi sfinți ai BOR sunt contestați de către Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” (INSHR-EW).
Institutul „Elie Wiesel” a transmis miercuri, 17 iulie, un comunicat în care anunță că „ia act cu mâhnire de decizia Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 12 iulie 2024 de a include pentru aprobarea canonizării, act premergător proclamării acestora prin tomosurile sinodale în 2025, a unor clerici care au exprimat opinii antisemite sau au promovat curentul toxic legionar, în anii 30 și 40.”
Institutul „Elie Wiesel” aduce la cunoștința publicului din România câteva aspecte din trei biografii ale clericilor aprobați pentru canonizare:
Ilarion Felea (1903-1961) a desfășurat activități politice militante în timpul Statului Național Legionar ca membru al Mișcării Legionare și șef al cuibului legionar „Sf. Ioan” din cadrul Academiei Teologice Ortodoxe din Arad. Între 1944 și 1945 a fost internat în Lagărul de la Caracal prevăzut pentru foștii legionari. În plan publicistic, prin contribuțiile la revista eparhială Biserica și școala, Felea a făcut apologia Mișcării legionare și a programului statului etnocratic a lui Nichifor Crainic pe care îl caracteriza drept „cea mai prețioasă contribuție ce a dat-o spiritul românesc la opera de renaștere a statului român” întrucât viza și „distrugerea parazitismului iudaic” (Biserica și școala, nr. 7, 1940).
Ilie Lăcătușu (1909-1983) a desfășurat activitate legionară în calitate de șef de cuib și ulterior de sector legionar. A luat parte la rebeliunea legionară din ianuarie 1941 în calitate de lider al unui grup insurecțional. Tot el a alcătuit liste cu adversari ai Mișcării Legionari ce urmau să fie împușcați după ce această grupare fascistă ar fi preluat în totalitate puterea. Între 1942 și 1943 a fost misionar al Bisericii Ortodoxe Române în Transnistria, o regiune aflată sub controlul statului român unde au fost exterminați zeci de mii de evrei în timpul Holocaustului.
Dumitru Stăniloae (1903-1993) a scris în publicațiile de extremă dreaptă Calendarul și Porunca vremii articole unde a făcut apologia Germaniei naziste și a legăturii dintre ortodoxie și etnocrație. De asemenea, a avut contribuții importante în paginile revistei Gândirea unde s-a implicat în dezbaterile extremei drepte susținând legătura dintre ortodoxie și naționalism. Pe lângă acestea, a făcut apologia legionarismului inclusiv în paginile Telegrafului român, revista oficială a Arhiepiscopiei Sibiului. Odată cu venirea legionarilor la putere, Stăniloae susține că „Azi (22 septembrie 1940 n.n.) neamul nostru prinde din nou în mână sabia Arhanghelului păzitor al creştinătăţii pe care i-o întinde Dumnezeu. Azi ne constituim în stat străbătut de credinţa în Dumnezeu, în cetăţuie avansată ce stă dârză şi inexpugnabilă în faţa haosului păgân. Acesta credem ca e sensul revoluţiei de azi în viaţa statului nostru, sensul transformării în stat naţional-legionar, sub patronajul Arhanghelului Mihail, războinicul lui Dumnezeu împotriva puterilor agresive ale răului. Îl revendică și alte neamuri pe Arhanghelul Mihail ca patron […] Dar niciun neam n-a împlinit şi nu împlineşte atât de desăvârşit lucrarea Arhanghelului Mihail pe planul văzut al istoriei, ca neamul nostru.” (Telegraful român, nr. 39, 1940). Tot pentru Stăniloae, instalarea Statului Național Legionar marchează înlăturarea acelor miniștri „care nu puteau vorbi decât citind din doctrina antireligioasă a evreului Durkheim”.
În 11 iulie 2024, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel afirma la ședința Sfântului Sinod al BOR: „Canonizarea (…) înseamnă că persoana respectivă e dată ca model, ca normă. Canonul era o măsură. Așadar, sfinții canonizați sunt dați ca dreptar, măsură sau model de urmat. De aceea, ei sunt și învățătorii noștri prin cuvântul dreptei credințe, prin viețuire sau faptă și prin modul lor de a fi. (…)”, (www.ziarullumina.ro, 11 iulie 2024).
„Așa cum foarte bine a menționat Patriarhul Daniel, sfinții canonizați sunt dreptar, ne întrebăm, deci, dacă ridicarea între sfinți a unor persoane care, pe parcursul vieții, au împărtășit, prin vorbă sau faptă, valorile fascismului este consonantă cu etica creștină?”, spun cei de la Institutul „Elie Wiesel”.
UPDATE Reacția Patriarhiei Române
Având în vedere comunicatul Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, referitor la canonizările Părinților Ilarion Felea, Ilie Lăcătușu și Dumitru Stăniloae, Biroul de Presă al Patriarhiei Române face următoarele precizări:
În lumina principiilor libertății religioase și autonomiei bisericești cuprinse atât în legislația internațională (Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 18), cât și în cea națională (Constituţia României, art. 29; Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor), Biserica Ortodoxă Română, în calitatea sa de cult recunoscut, are dreptul de a analiza și a se pronunța, potrivit propriilor criterii religioase, în ceea ce privește canonizarea unor persoane din Patriarhia Română.
În cadrul procesului de canonizare, Biserica Ortodoxă Română desfășoară o activitate de cercetare minuțioasă a vieții persoanelor propuse prin raportare la modul în care acestea și-au schimbat viața. Procesul de canonizare constă exclusiv în recunoașterea sfințeniei pe baza dovezilor consistente și mărturiilor credibile. Astfel, în cazul trecerii fiecărei persoane în rândul sfinților (canonizare) s-a ținut cont de mai multe criterii canonice, istorice și pastoral-misionare din care reținem următoarele:
- Viața sa curată și sfântă;
- Mărturisirea dreptei credințe până la sfârșitul vieții;
- Aspru nevoitor, împodobit cu multe virtuți;
- Dragostea și spiritul de jertfă manifestat față de cei aflați în nevoie;
- Mărturisitor al lui Hristos în temnițele comuniste;
- A dobândit de la Dumnezeu darul facerii de minuni;
- S-a bucurat de o cinstire constantă din partea credincioșilor.
Menționăm, de asemenea, că unii sfinți care sunt cinstiți în Biserica Ortodoxă au avut, în anumite momente ale vieții, atitudini și gesturi greu de înțeles sau contrare chiar învățăturii creștine, însă Biserica ia în considerare schimbarea vieții păcătosului și, mai ales, modul în care și-au încheiat viața, fără însă ca, prin această atitudine, să fie încurajate (sanctificate) anumite derapaje pe care respectivele persoane le-au avut în timpul vieții.
Așa cum observăm din exemplele Sfântului Apostol Pavel, al Sfintei Maria Egipteanca sau chiar din cel al Sfântului Proroc și Împărat David, chiar și sfinții au avut unele căderi, de aceea trebuie să privim în special la cum și-au încheiat viața – adică la o înaltă măsură a desăvârșirii –, nu doar la greșelile sau păcatele săvârșite pe parcursul existenței lor pământești. De altfel, aceasta este și mărturia Sfintei Scripturi: „Aduceți-vă aminte de mai-marii voștri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviți cu luare-aminte cum și-au încheiat viața și urmați-le credința” (Evrei 13, 7).
Precizăm pe această cale și faptul că Biserica Ortodoxă Română se delimitează public de orice afiliere ideologică sau politică partinică, invitând totodată la dialog orice persoană interesată de studierea vieților persoanelor canonizate.