Deputata constănțeană Cristina Rizea a depus o inițiativă legislativă care introduce o distanță de 500 de metri între farmacii și înființarea acestora prin raportare la numărul locuitorilor din localitate, potrivit unui comunicat al parlamentarului.
’’Vouă nu vi s-a întâmplat să căutați kilometri întregi o farmacie, dar într-un mall găsești vreo 5?
Alături de colega mea deputată Laura Vicol am depus o inițiativă legislativă care introduce o distanță de 500 de metri între farmaciile din aceeași localitate, atât la sat cât și la oraș, și înființarea acestora prin raportare la numărul locuitorilor din localitate, potrivit datelor existente la Institutul Național de Statistică. Pe lângă faptul că facilităm accesul tuturor la farmacii, evităm și controlul unui singur furnizor al întregii pieței.
Multe țări precum Belgia, Croația și Ungaria ajustează distanța permisă între farmacii în funcție de mărimea orașului. De exemplu, în Croația distanța minimă în orașele mari (peste 500.000 persoane) este de 200 m, în timp ce în orașele mai mici distanța minimă este de 500 m. În Belgia distanța variază între 1 km, 3 km și 5 km, în funcție de numărul de locuitori (peste 2500, peste 2000 și peste 1500, respectiv).
Totodată, am introdus și obligativitatea obținerii unui aviz de funcționare din parte Colegiului Farmaciștilor. De ce? Pentru calitate și administrare corectă și pentru pacienți, nu pentru interese proprii.
Farmaciile trebuie să aibă mereu în vedere sănătatea pacienților și nu transformarea acestuia într-un client. Nu trebuie să reinventăm roata, Uniunea Europeană lasă la latitudinea fiecărui stat să își stabilească normele privind deschiderea farmaciilor comunitare, deci putem prelua și adapta astfel încât legislația națională să asigure protecția sănătății pacienților’’, se arată într-un comunicat postat de Cristina Rizea pe pagina sa de Facebook.
Sursa foto: Rosial Concept