ActualitateFlorin Pîrvulescu, consilier județean, a demisionat din PNL și va trece la...

Florin Pîrvulescu, consilier județean, a demisionat din PNL și va trece la Forța Dreptei. „PNL a trădat și s-a aliat cu PSD”

Florin Pîrvulescu anunță că a demisionat din PNL și va face pasul „firesc” către Forța Dreptei. El își motivează succint decizia luată, o decizie care face să-și piardă mandatul de consilier județean.

„Da, am demisionat din PNL și voi face pasul firesc către Forța Dreptei. Am demisionat din PNL, partid în care m-am înscris în anul 2014, în care am crezut și pentru care am venit în fața dumneavoastră pentru a vă cere să-l votați. Din păcate, valorile liberale pe care eu le împărtășesc în continuare nu se mai regăsesc în PNL Constanța și nici în PNL național”, scrie Pîrvulescu.

Consilierul județean explică motivele pentru care a demisionat din PNL.

În 2020, vă ceream să votați PNL, astfel încât județul Constanța și România, în general, să scape de ciuma roșie (PSD). În mai puțin de trei ani, din păcate, partidul în care am crezut a trădat și s-a aliat exact cu PSD, iar acum suntem conduși de un guvern în fruntea căruia se află Marcel Ciolacu, votat cu toată dragostea, se pare, de liberalii de conjunctură.

În plus, scandalurile de corupție și incompatibilitate care macină PNL Constanța mă fac să cred că acest partid nu se deosebește cu absolut nimic de PSD, de tandemul Mazăre-Nicușor Constantinescu, de hoția și nepăsarea care au făcut din județul Constanța raiul corupției.”

Florin Pârvulescu se va înscrie în Forța Dreptei

Rămân în continuare atașat de valorile autentic liberale și de promisiunile făcute oamenilor în timpul campaniilor electorale. Să aducem normalitate și să scăpăm de acest flagel roșu numit PSD. Tocmai de aceea am spus că am făcut pasul „firesc” către Forța Dreptei, partidul înființat de liberalii care nu au trădat votul primit în 2020 de la populație.

Acestea sunt principalele motive pentru care am decis să părăsesc Partidul Național Liberal și să mă înscriu în Forța Dreptei. Știu că ne va fi greu să ducem lupta împotriva USL-ului național și local, însă doar prin determinare și consecvență vom putea reuși să aducem schimbarea promisă”, conchide Pîrvulescu.

Doneaza pentru sustinerea DobrogeaLive

Urmărește-ne pe: