Marcel Ciolacu, liderul PSD, a făcut marți, 16 august, câteva comentarii cu privire la schimbarea directorului Portului Constanța. Ciolacu a arătat că mandatul fostului director, Florin Goidea, a expirat, iar în locul său a fost numit Florin Vizan (susținut de PSD).
„Îmi amintesc că şi premierul a fost în Portul Constanţa şi, de nenumărate ori, a fost domnul ministru al Transporturilor, pentru că ne-a găsit nepregătiţi acea zonă şi categoric, lucrurile nu funcţionează, cel puţin când am fost eu cu ministrul, nu funcţionau cum ne-am fi dorit să funcţioneze lucrurile în Portul Constanţa”.
Marcel Ciolacu s-a întrebat retoric dacă toate lucrrile mergeau cum trebuie în Port, sub conducerea lui Florin Goidea. „Era Portul Constanţa o oglindă, era totul ok? Eu îmi aduc aminte că am găsit un dezastru acolo, despre ce vorbim aici?”
Marcel Ciolacu le explică, astfel, liderilor liberali constănțeni de ce PSD a decis să schimbe conducerea Portului. În urmă cu patru zile, Bogdan Huțucă, președintele PNL Constanța, își exprima „îngrijorarea” față de această „decizie incorectă”.
„Îmi exprim îngrijorarea față de această decizie incorectă și nepotrivită de a-l înlocui pe Florin Goidea de la conducerea Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța, un manager performant, care a revitalizat portul prin investiții, prin elaborarea de proiecte și accesarea fondurilor europene”, spunea Huțucă.
Aceleași idei le consemna și liberalul Septimiu Bourceanu care spunea că „este absurd si total neproductiv să schimbi directorul Administrației Porturilor Maritime într-un moment în care Portul Constanța a devenit un nod naval important în contextul războiului din Ucraina”.