ActualitateArhiepiscopia Tomisului, pe lista „influencerilor” plătiți de Bogdan Peșchir pentru campania pro-Georgescu

Arhiepiscopia Tomisului, pe lista „influencerilor” plătiți de Bogdan Peșchir pentru campania pro-Georgescu

  • Contul de Tik Tok al Arhiepiscopiei Tomisului este urmărit de aproximativ 35.000 de persoane, având peste 368.000 de aprecieri
  • Reprezentanții Arhiepiscopiei Tomisului refuză să comenteze situația.

Ziarul Libertatea a publicat miercuri, 26 martie, lista influencerilor plătiți de Bogdan Peșchir pentru a-l promova electoral pe Călin Georgescu. În referatul pentru propunerea arestării preventive a lui Peșchir, procurorii spun că acesta a trimis bani către Arhiepiscopia Tomisului, Oana Zăvoranu, Dan Diaconescu, Mădălin Ionescu, Tudor Sișu sau Tzancă Uraganu etc. pentru a-l susține pe Călin Georgescu. În total, 265 de utilizatori/influenceri Tik Tok au primit diferite sume de la Peșchir.

În perioada 28.03.2024 – 31.01.2025, (Bogdan Peșchir – n.r.) a oferit suma de 879.521,13 USD, sub formă de gifturi pe aplicația TikTok (plăți efectuate prin aplicație în timpul unor sesiuni live ale utilizatorilor prin oferirea de puncte ce pot fi apoi convertite în sume de bani) și sumele de 302.547,87 de lei și 17.859,31 USD, prin transferuri efectuate prin aplicația Revolut (conturi bancare și portofele electronice de criptomonede), către 265 de persoane, în scopul determinării acestora să îl voteze pe candidatul independent Georgescu Călin la alegerile prezidențiale organizate în anul 2024”, notează procurorii Parchetului General.

Arhiepiscopia Tomisului apare și ea pe această listă cu suma de 516,9 dolari. Procurorii scriu în referat că nu ar fi identificat administratorul contului, dar din sursele Dobrogea Live acesta ar fi un diacon pe nume Vlad, care postează câte două-trei clipuri zilnic pe contul @arhiepiscopia.tomisului.

Fragment din lista celor care au primit bani de la Peșchir

Dobrogea Live a solicitat puncte de vedere atât Arhiepiscopiei Tomisului, cât și diaconului despre care sunt indicii că administrează contul de Tik Tok pe care este promovat masiv arhiepiscopul Teodosie, dar nu am primit niciun răspuns.

Arhiepiscopul Teodosie l-a susținut public, chiar într-o predică, pe candidatul Călin Georgescu. Pe 6 decembrie 2024, cu câteva ore înainte ca alegerile prezidențiale să fie anulate de CCR, Teodosie vorbea în Catedrala din Constanța despre scrutinul care ar fi urmat duminică, 8 decembrie: „„Duminică avem o zi mare. În această zi, să mergem cu credință. Să nu stingeți raza de lumină care a apărut, să nu o înlocuiți cu raza întunericului. Mergeți cu credință să fiți părtași luminii și dragostei lui Dumnezeu. Rugați-vă să faceți ceea ce este mai de folos”.

Vezi aici campania pro-Georgescu făcută de Teodosie.

Citește și:


Doneaza pentru sustinerea DobrogeaLive

Urmărește-ne pe:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.