În 2014 a avut un vis. Au urmat frământări, planuri, documente, atragerea de sponsorizări şi … primele realizări. De trei ani, părintele oferă cămin și masă copiilor abandonați și mamelor aflate în dificultate. Dar planul său nu se oprește aici: vrea să construiască primul Complex filantropic din Dobrogea.
Pe părintele Claudiu Banu îl cunoaște toată Constanța. Este preotul paroh de la una dintre cele mai frumoase biserici din oraș – Sf. Mina din parcul Tăbăcărie – dar este și preotul care a construit Așezământului social pentru copii abandonați și mame aflate în dificultate „Sfântul Cuvios Arsenie cel Mare” Techirghiol, inaugurat în 2021.
Dar planurile părintelui Banu nu s-au oprit odată cu ridicarea Așezământului, care a fost cămin pentru zeci de mame și copii în acești trei ani. Preotul a anunțat acum că vrea să construiască primul Complex filantropic din Dobrogea, „Sfântul Mina „. Recunoaște că va fi un drum „frumos, dar anevoios.”
Complexul va avea 4 componente social-filantropice:
- Așezământul filantropic dedicat copiilor și mamelor aflate în dificultate (funcțional de 3 ani, ce a fost sprijin pentru 90 de copii și mămici).
- Așezământul filantropic pentru persoane vârstnice cu o capacitate de 80 locuri.
- O secție specială pentru persoane cu adicții cu o capacitate de 10 locuri.
- Capelă de rugăciune și meditație creștină cu un parc amenajat.
„Este un proiect ambițios, cu multe provocări, iar acest demers este invitația mea către voi, ca împreună să facem lucruri frumoase și minunate pentru cei aflați în nevoi. Împreună schimbăm tristețea în bucurie, deznădejdea în speranță și lacrimile în zâmbete”, spune părintele Claudiu Banu.

Puteți sprijini realizarea Complexului filantropic „Sfântul Mare Mucenic Mina”, astfel:
- Titular cont: Parohia Sfântul Mare Mucenic Mina, cu specificație susținere Așezământ filantropic.
- cont ️RO31BRMA0140014102300000, deschis la Eximbank.
- donații numerar la Pangarul Bisericii, cu eliberare de chitanță fiscală.
- Revolut-parohiasfmmmina@yahoo.com
- Pentru cei care doresc să redirecționeze 3,5% din impozit pentru funcționarea Așezământului filantropic https://formular230.ro/parohia-sfantul-mare-mucenic-mina.
Cu părintele Banu Claudiu puteți vorbi direct și puteți afla detalii despre acest proiect la telefon: 0723999296.
Un vis devenit realitate
Povestea preotul Claudiu Banu, parohul Bisericii Sf. Mina din Constanța (Parcul Tăbăcărie) începe în urmă cu zece ani, cu un vis.
„Ideea acestui Așezământ a apărut în anul 2014, în urma unui vis. Am visat că eram înconjurat de copii, atât. La o săptămână după acest vis, am fost sunat de către un apropiat, nașul celui de-al patrulea băiat al meu, care mi-a oferit cadou un teren, cel pe care este edificat Așezământul. La această propunere îndată mi-am adus aminte de acel vis”, mărturisea părintele în urmă cu ceva vreme.

A primit terenul apoi l-a donat parohiei pe care o păstorește pentru ca pe el să se construiască visul său.
Pe 1 octombrie 2015 au început lucrările la Așezământul social. În toți acești ani, părintele Claudiu banu a învățat să aibă răbdare, să fie statornic în credință și în rugăciune, să nu deznădăjduiască.
„Unde nu poate omul face, pune Dumnezeu mâna. Munca depusă în acești ani se uită la vederea acestui Așezământ. Totul este nou și am căutat să fie confortabil și de bun gust, chiar dacă de multe ori am rămas fără resurse”, adaugă preotul.

„Denumirea de Așezământul social de copii abandonați și mame aflate în dificultate «Sfântul Cuvios Arsenie cel Mare» a venit în momentul când am primit în dar un tablou cu Părintele Arsenie Papacioc, eu fiind născut, crescut, în Techirghiol, iar Părintele fiind duhovnicul meu”, explică părintele.
Clădirea are între 32-40 locuri, în funcție de necesitate. Sunt 1.100 de metri pătrați construiți, așezământul fiind structurat pe demisol, parter și trei etaje, ce adăpostesc: cabinet medical, living, bucătării, sală de mese, sală de studiu, 9 garsoniere și trei apartamente cu baie proprie fiecare, birou administrativ, terasă pentru luat masa vara, trei terase generoase de joacă și socializare în perioada caldă.

În plus, așezământul este dotat cu centrale proprii pe gaze naturale, sistem de avertizare în caz de incendiu, sistem de pază și protecție cu monitorizare video.

Proiectul are un cost final „la cheie” de aproximativ 425.000 euro. Investiția a fost făcută integral din sponsorizări și donații, provenite de la societăți comerciale, de la enoriași Parohiei Sf. Mina din Constanța, din țară și din diaspora.