Marea NeagrăVIDEO Chițac pregătește vânzarea unui unei bucăți de faleză de 1.700 mp...

VIDEO Chițac pregătește vânzarea unui unei bucăți de faleză de 1.700 mp către fostul șef Confort Urban, Viorel Farcaș. Terenul aparține de jure statului

  • Farcaș: E un spațiu adiacent curții mele, e malul, o râpă cu spațiu verde neîngrijit și îl iau ca spațiu verde

Primăria Constanța a demarat procedurile de intabulare a unui teren de 1.695 mp situat în zona de protecție a Mării Negre, în cartierul faleză Nord, taluz care aparține de jure statului prin Apele Române.

Demersul a pornit la cererea fostului director Confort Urban, Viorel Cristinel Farcaș, care a solicitat vânzarea terenului din zona străzii Belvedere, suprafață care se întinde până la jumătatea pantei taluzului, unde sunt mai multe căi de acces spre plajă.

Terenul liber de construcții este neintabulat, însă Farcaș a cerut Primăriei să îl înscrie în inventarul domeniului privat al municipiului pentru ca ulterior să îl poată vândă către petent, cu toate că faleza, potrivit legii, este inalienabilă.

Acest aspect a fost ignorat de directorul executiv adjunct al Direcției Patrimoniu,  Carmen Ispas, care afirmă într-o notă internă că terenul prezintă caracteristicile pentru domeniul privat al Primăriei.

Extras proiect de hotărâre

La răndul lor, reprezentanții Serviciului de topografie și cadastru au întocmit un plan de situație al terenului, dar au notat într-o corespondență internă că nu dețin alte informații despre teren, au fost la fața locului și nu își asumă eventuale modificări cadastrale.

De asemenea, șefa Serviciului Juridic, Emanuela Rodica Stoicescu transmite într-o altă notă că nu poate verifica eventualele litigii asupra terenului atâta timp cât suprafața vizată nu are adresă sau număr cadastral.

Prin acest demers asistăm la o practică patentată de Radu Mazăre, care a intabulat abuziv o mare parte din taluzul Constanței, domeniu al statului, pe care care ulterior l-a înstrăinat bucată cu bucată. 

Contactat de publicația noastră, fostul șef al Confort Urban, companie aflată în subordinea municipalității, a confirmat că a solicitat Primăriei să-i vândă terenul, însă s-a enervat și a închis telefonul când l-am întrebat dacă știe că faleza aparține legal statului.

Dobrogea Live: Ce aveți în vedere să faceți cu terenul de 1.700 mp?

V.C. Farcaș: E un spațiu adiacent curții mele, e malul, o râpă cu spațiu verde neîngrijit și îl iau ca spațiu verde.

Dobrogea Live: Știați că falezele, taluzurile aparțin statului prin Apele Române?

V. C. Farcaș: E o întrebare prostească. Dacă aparțin Apelor Române, taluzul ăla se mai scotea la licitație?

Din discuția cu Viorel Cristinel Farcaș am reținut două aspecte importante. Că vila din proximitatea terenului îi aparține și vrea să-și extindă proprietatea pe taluz. Și că deja a negociat cu conducerea Primăriei să scoată terenul la licitație pentru a-l putea achiziționa.

Am solicitat un punct de vedere și reprezentanților Administrației Bazinale de Apă Dobrogea-Litoral (ABADL), administratorul falezei, însă până la publicarea materialului nu au răspuns cererii.

Atestarea terenului de 1.695 mp la domeniul primat al Primăriei face parte dintr-un proiect de hotărâre inițiat de Vergil Chițac și va fi supus votului consilierilor municipali în ședința de vineri, 26 aprilie.

Farcaș a fost directorul Confort Urban în mandatul primarului Decebal Făgădău, iar în această calitate a fost condamnat penal pentru corupție în anul 2017. Farcaș a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii DNA Constanța în urma căruia a fost condamnat la 2 ani și 4 luni de închisoare cu suspendare.

În prezent deține firma Mooz Service, care a preluat în luna mai 2023 de la contractorul principal – SC Meva Concept – toate lucrările ce mai trebuie executate în cadrul proiectului „Acces și mobilitate pietonală în zona centrală a municipiului Constanța”, mai exact celebrul șantier de pe Ștefan cel Mare.

Îți recomandăm și:

spot_img
spot_img

Urmărește-ne pe:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Doneaza