Primării DobrogeneTribunalul Constanța susține că Vergil Chițac obstrucționează accesul cetățenilor la ședințele Consiliului...

Tribunalul Constanța susține că Vergil Chițac obstrucționează accesul cetățenilor la ședințele Consiliului Local prin desfășurarea lor online

Judecătorii Tribunalului Constanța și-au motivat hotărârea luată în martie 2025, prin care îl obligau pe Vergil Chițac, primarul Constanței, să convoace ședințele de Consiliu Local în format fizic. Decizia nu este definitivă și face referire la Regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului local aprobat prin HCL Constanţa nr. 36/2021 care, între timp, a fost înlocuit cu un alt Regulament ce-i permite în continuare lui Chițac să convoace exclusiv online ședințele, ținând astfel departe cetățenii de interacțiunea fizică cu aleșii locali.

În motivarea lor, judecătorii i-au dat dreptate Feliciei Ovanesian, cea care a reclamat această situație, și au observat că „dispozițiile/convocatorul cu cuprind nicio mențiune care să permită/asigure exercitarea de către cetățeni a dreptului de a asista la ședințele ținute prin mijloace electronic, neprecizându-se unde poate fi urmărită ședința sau cum se poate lua cuvântul în cadrul ședinței.

Judecătorii spun că în cazul desfășurării ședințelor consiliului local cu participare fizică, simpla indicare în cuprinsul dispoziției de convocare a locului ținerii ședinței asigură respectarea dreptului cetățenilor de a asista la ședință, dar în cazul ședințelor desfășurate prin mijloace electronice, pentru respectarea aceluiași drept, Convocatorul trebuie să cuprindă indicații specifice referitoare la modalitatea în care cetățenii interesați pot urmări ședințele.

Accesul cetățenilor la ședințele Consiliului Local nu poate fi condiționat/obstrucționat de modalitatea de desfăşurare a şedinţelor de consiliu, în condiţiile în care cetățenii au dreptul, dar și obligația, de a participa activ la viața socială a comunităților din care fac parte, acesta fiind un exercițiu democratic, util și necesar. Or, transformarea modului de desfăşurare a şedinţelor, de la prezenţa fizică la doar prezenţa online reprezintă un impediment serios în participarea cetăţenilor la şedinţele autorităţii publice locale”, motivează instanța.

Citește și: Peste 40.000 de constănțeni au plătit „taxa lui Chițac”, anulată de o instanță. SPIT susține că nu dă banii înapoi dacă decizia rămâne definitivă

A consacra ca modalitate unică desfăşurarea sedinţelor de consiliu local în sistem online, fără a oferi informaţiile necesare şi obligatorii referitoare la platforma de videoconferință utilizată, dată fiind multitudinea de platforme care oferă servicii de videoconferință, fără indicarea aplicației electronice utilizate pentru desfășurarea ședințelor prin mijloace electronice, reprezintă, în opinia instanţei, o ingerinţă nepermisă în dreptul cetăţenilor de a participa activ la viaţa urbei, la dezbaterea problemelor comunităţii, astfel cum acesta este consfinţit de lege”, mai spun judecătorii.

Un alt motiv pentru care Tribunalul Constanța a decis să-l oblige pe Chițac să convoace ședințele în formt fizic este acela al încălcării caracterului secret al votului, generată de desfășurarea ca regulă şi nu ca situaţie de excepţie a ședințelor de consiliu prin mijloace electronice, de vreme ce votul exprimat electronic nu asigură caracterul absolut confidențial al acestuia, operatorul softului înregistrând votul exprimat.

Prin modalitatea unică de desfăşurare a şedinţelor de consiliu local, prin transformarea excepţiei în regulă, se încalcă şi dispoziţiile din Legea nr. 52 din 2003 privind transparența decizională în administrația publică”, arată, de asemenea, instanța.

În concluzie, judecătorii au constatat că modalitatea prin care a fost reglementată defăşurarea şedinţelor Consiliului Local al Mun. Constanţa – în regim doar online – încalcă principiile unei bune administraţii, fiind evidentă nelegalitatea dispoziţiilor emise de către primar privind convocarea Consiliului Local al municipiului Constanţa în şedinţă extraordinară şi în şedinţă ordinară doar în sistem online.

Înainte de a sesiza instanța, Felicia Ovanesian a sesizat Prefectul Constanței, funcție deținută la acea vreme de liberalul Silviu Iulian Coșa care, așa cum era de așteptat, nu a făcut nimic. Prefectul este cel care asigură, conform Codului Administrativ, verificarea legalității actelor administrative ale autorităților administrației publice locale și poate ataca în instanță actele pe care le consideră ilegale.

Îmi permit să apreciez asupra faptului că v-ați îndeplinit atribuțiile cu vădită neglijență, permițând perpetuarea unei situații ilicite reclamante/imputate frecvent în spațiul public de cetățenii municipiului Constanța”, îi scria Felicia Ovanesian prefectului. Citește pe larg.

Potrivit Feliciei Ovanesian, actului administrativ prevede că “ședințele se țin on-line doar atunci când consilierii sunt în imposibilitate absolută de a se prezenta la locul desfășurării fizice a ședințelor din cauză de cutremure, inundații, bombardamente”.

Deși potrivit Codului Administrativ ședințele de Consiliu Local sunt publice, primarul Constanței, Vergil Chițac, încă de la preluarea mandatului convoacă întâlnirile lunare doar în format on-line, îngrădind astfel participarea fizică a presei și cetățenilor.

Citește și:

Doneaza pentru sustinerea DobrogeaLive

Urmărește-ne pe: