BusinessȘeful PSD Constanța ridică cinci vile pe malul Lacului Siutghiol, zonă protejată...

Șeful PSD Constanța ridică cinci vile pe malul Lacului Siutghiol, zonă protejată Natura 2000

Felix Stroe, președintele filialei județene PSD Constanța, a început lucrările de edificare a unui complex de cinci vile în localitatea Ovidiu, pe malul Lacului Siutghiol, arie naturală protejată, inclusă în rețeaua ecologică Natura 2000.

După cum se poate observa în documentațiile de urbanism ale proiectului, construcțiile vor bloca liberul acces la lac, în condițiile în care, potrivit legii, edificarea în zone protejate se poate realiza numai sub rezerve speciale.

Terenul pe care vor fi ridicate cele cinci vile

Am solicitat Primăriei Ovidiu copiile certificatului de urbanism și autorizația de construire eliberate pentru proiectul lui Stroe, însă administrația locală a refuzat să ne pună la dispoziție documentele, așa cum prevede Legea 544/2001.

Cu toate acestea, reprezentanții administrației locale ne-au pus la dispoziție câteva informații despre proiect, care arată că șeful PSD Constanța nu a obținut avizul Direcției Județene pentru Cultură, ceea ce indică faptul că autorizația de construire a fost eliberată ilegal în septembrie 2022. 

Cum zona privilegiată pe care construiește Stroe este arie protejată Natura 2000, dar se află și în situl arheologic CT-I-m-A-02723, avizul Ministerului Culturii este obligatoriu pentru obținerea autorizației de construire.

Extras din descrierea autorizației de construire, transmisă de către Primăria Ovidiu

Astfel, la rândul său, Primăria Ovidiu a comis un abuz care poate duce la anularea autorizației de construire dacă documentația va fi contestată în instanță.

Terenul de 1.500 mp a fost obținut în anul 1994 de Stroe și soția sa, Elena, potrivit extrasului de carte funciară. 

Documentul arată că pe perioada valabilității autorizației de construire, până în iulie 2025, Stroe a instituit drept de superficie pe terenul de pe malul lacului în favoarea lui Adrian Măriuț și Cristian Gabriel Panait, ambii implicați în proiecte imobiliare controversate cu firma Alpha Builders, dezvoltator care va construi și cele cinci vile ale baronului local.

Extras din planul de situație al proiectului

Președintele PSD Constanța nu a răspuns apelurilor și mesajelor adresate de ’’Dobrogea Live’’.

Vom reveni cu punctul de vedere al Direcției Județene pentru Cultură și al Agenției pentru Protecția Mediului, instituție care nu a dispus evaluarea  impactului asupra mediului, deși terenul este amplasat într-o zonă protejată.

Citește și:

https://dobrogealive.ro/felix-stroe-vrea-sa-ridice-un-ansamblu-rezidential-de-pana-la-7-etaje-in-zona-de-case-de-pe-i-gh-duca-cu-mamaia/

Urmărește-ne pe:

Doneaza