Vineri, 13 decembrie, Consiliul Local Constanța a decis, cu votul consilierilor PNL și PSD (restul consilierilor s-au abținut sau au votat impotrivă), să majoreze salariile angajaților CSM Constanța. Au făcut acest lucru chiar în momentul în care clubul se află în colaps, iar sportivii și antrenorii sunt neplătiți de luni bune. Desigur, consilierii liberali și cei ai PSD au refuzat să explice un astfel de vot.
Chiar înainte de această ședințăă, suporterii CSM Constanța au transmis Consiliului Local și Primăriei o „scrisoare deschisă” în care au prezentat situația grea prin care trece sportul constănțean. Chiar dacă au fost ignorați de cei 15 consilieri care au votat salarii mărite pentru persoanele care se fac responsabile de colapsul CSM Constanța, Dobrogea Live vă prezintă integral textul acestei scrisori.
SCRISOARE DESCHISĂ
CĂTRE,
PRIMĂRIA CONSTANȚA ȘI CONSILIUL LOCAL CONSTANȚA
Atunci când banul te așează brutal și total în contradicție, între încredere și umilință!!! Într-un oraș în care ai fi putut să ai de toate, uite cum suntem pe punctul de a nu mai avea nici sport!!
Și cum s-ar putea regăsi încrederea când aceasta este atât de evident transformată în umilință?? Ultima imagine a sportivilor și antrenorilor, pe o ploaie torențială in fața instituției, in ale căror birouri imense, calde și mai ales plătite de noi,ei nu au avut loc,poate fi o descriere a umilinței. Pentru că, informat fiind de acest demers al sportivilor, cel care ar fi trebuit să le vorbească deschis și clar despre tot acest haos, pe care mânat de ambiții nefirești l-a creat,a preferat să pună ca paravan indolența, indiferența!!Aici în lipsă, pentru că în periplurile d-lui Talpes prin oraș,pe unde trece, mai lasă câte o urmă de tupeu și de atotputernic; altfel nu ai avea curajul de a recurge la anumite artificii total în contradicție cu legea și cu bunul simț!!
Sigur, se vor cere dovezi, tocmai de aceea vă cerem ajutorul! Pentru că noi cei „adunați de pe stradă” și aduși la sală de către Talpes (conform spuselor dumnealui in podcastul din data de 03.12.2024 de la Friday Sports Show ) am vrea să știm dacă tot ce se aude pe unde te întorci în orașul ăsta,este adevărat!! Cum că anumiți sportivi cu salariile nejustificat de mari, retrimit o parte către acesta, dacă este adevărat că sportivii clubului au redirecționat 3% din salariu către fundația d-lui Talpes de unde finanțează suplimentar baschetul, dacă în toată această criză pe care o acuza, a avut curajul să semneze contracte de 12.000 de euro pe luna cu doi antrenori (cel de la baschet feminin și respectiv volei feminin), dacă dintre “eroii” cărora vrea să le mărească salariile, o parte din angajații clubului au, pe lângă acest salariu, și contracte de colaborare cu anumite secții sportive, venind și de acolo bănuțul, dacă după atâtea sesizări in continuare plătește un fotograf cu 20.000 de euro pe luna, lista ar mai putea continua , dar și dacă se lămuresc doar toate acestea,cred că ușor, ușor putem zări și pâinea de pe masa celor pe care dl Talpes are o plăcere deosebită să îi umilească!!
Este rugămintea noastră, a suporterilor, care necondiționat și susținând de zeci de ani sportul în acest oraș cred că ne-am obținut acest drept! Sigur, lăsând la o parte faptul că ni s-a luat până și acest drept de către conducerea CSM-ului și anume acela de a ne plăti bilet la intrarea la fiecare competiție sportivă!! Suspicios de plin de bani a părut că este dl Talpes,in condițiile in care a considerat că nu se îmbogățea clubul cu 20 lei ai noștri!!Nu vă imbogateati dl Talpes, dar cu siguranță un sportiv ar fi avut posibilitatea să își facă o investigație medicala și nu să se milogească zile întregi pe la ușa dvs!! Acum ați inițiat încă un circ al demonstrațiilor de autoapreciere și începeți un ping pong al declarațiilor, direcționate acum către partea de unde se pare că ați tot primit înțelegem bani. Dar prostul dvs manageriat a culminat cu plata preferințială și raportat la cât de mult ați fost pupat,nu spunem unde.
Ne serviți un circ ieftin pe care ne-am cam saturat să îl tot revedem!! Avem și noi cap să gândim pentru noi și suflet să ne pese de cei pe care dvs în loc să îi felicitați pentru performanță, îi notificați după cum vă taie capul!! V-ați creat așa un Imperiu pe banii noștri!! Și dacă ar veni acum un purcoi de bani, de nicăieri, am fi prea proști să vă vedem capabil să îi mai gestionati dvs!! Nu stăpâniți bine partea asta cu banii, cum nici pe subalternii dvs nu prea îi mai puteți controla, in condițiile in care, unul dintre ei a avut tupeul să trimită o legendă a sportului la Clubul Pensionarilor, total în contradictoriu cu poziția dvs de salvator și iubitor al sportului constănțean!! Constanța v-ar mulțumi dacă ați lăsa jugul jos de pe gâtul sportivilor noștri!
SUPORTERII SPORTULUI CONSTANTEAN
De ce nu se sesizează DNA ul , din ce bani e făcut Fun Academy After School ? Deținută de Gigea Irina (sora piticului Talpeș) , și a mutat sediul pe Puskin ca să fie aproape de sora? Cum sa îți deschizi afterschool din salariu de învățătoare? Aici s au dus banii .. dar toți închid ochii