După prima zi de școală, scenariile se schimbă deoarece apar primele infectări cu SARS-CoV-2 în unitățile de învățământ din Constanța.
Într-o ședință a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență s-a decis astăzi schimbarea scenariilor de funcționare a șapte unități școlare. Două dintre acestea au fost modificate în roșu, adică elevii vor face cursuri online.
Grădinița cu Program Normal și Prelungit „Colibri” Constanța va trece de la scenariu 1, la scenariul 3 (doar pentru grupa mare), până pe data de 28 septembrie, ca urmare a infectării cu virusul SARS-CoV-2 a unui cadru didactic, care a intrat în contact și cu o parte dintre preșcolari.
Liceul Teoretic „Ovidius” Constanța va trece de la scenariul 2 la scenariul 3, până pe data de 29 septembrie, după confirmarea a patru cazuri de coronavirus în rândul angajaților. Aceștia nu au intrat în contact cu elevii unității de învățământ, doi fiind deja spitalizați de săptămâna trecută, alți doi (personal didactic auxiliar) primind confirmarea seara trecută.
De asemenea, cinci unități din localitatea Amzacea (Școala Generală Nr. 1, Școala Generală Nr. 2 General Scărișoreanu, Grădinița cu Program Normal Amzacea, Grădinița cu Program Normal General Scărișoreanu și Grădinița cu Program Normal Casicea), vor trece de la scenariul 2, la scenariul 1, fundamentarea inițială nefiind elocventă, în condițiile unei rate a incidenței cumulate de 0 în ultimele două săptămâni.
Inspectoratul Școlar Județean Constanța va informa unitățile de învățământ cu privire la modificarea scenariului de funcționare, iar DSP Constanța a demarat anchete epidemiologice în unitățile din Constanța (Grădinița „Colibri” și Liceul Teoretic „Ovidius”).