Primăria Constanța a emis marți un certificat de urbanism care vizează edificarea unei clădiri de două etaje pe suprafața de plajă pe care șeful PSD Constanța, Ion Dumitrache, a obținut-o în urmă cu două luni, la propunerea primarului Vergil Chițac.
Vânzarea bucății de plajă, teritoriu care potrivit legii este inalienabil, a provocat un scandal politic la Constanța, întrucât înstrăinarea terenului ar confirma blatul între conducerile locale ale PSD și PNL.
Certificatul de urbanism a fost emis în timp record, dacă ținem cont de faptul că în doar două luni de aprobarea vânzării plajei, Primăria Constanța a reușit să organizeze licitația, să desemneze câștigătorul, să perfecteze actele de vânzare – cumpărare. Ulterior, în timpul rămas, beneficiarul a reușit să întocmească și depună dosarul pentru eliberarea certificatului, iar direcțiile municipalității să analizeze documentele, să emită aprobări, iar Urbanismul să elibereze documentul.
Timpii procedurali pentru eliberarea documentului de urbanism pentru construcția lui Dumitrache nu sunt specifici municipalității Constanța, fiind cunoscute intervalele exagerate de așteptare pentru emiterea certificatelor.
În certificatul de urbanism, care este documentul premergător obținerii autorizației de construire, se specifică că firma Marina & Santis, deținută de Dumitrache, intenționează să edifice un proiect de ’’Modernizare și extindere Bufet Felix – alimentație publică P+2E+ terasă circulabilă’’.
Citește și: