PoliticăRemus Negoi (USR-PLUS): Țuțuianu, sacrificat după o înțelegere între PNL și PSD

Remus Negoi (USR-PLUS): Țuțuianu, sacrificat după o înțelegere între PNL și PSD

Remus Negoi, candidatul USR-PLUS pentru președinția Consiliului Județean Constanța a declarat pentru “Dobrogea Live” că, în opinia sa, actualul șef al instituției, Horia Țuțuianu, a fost sacrificat în urma unei înțelegeri între PNL și PSD.

În opinia acestuia, miza ar fi ca Felix Stroe, un candidat mai slab, să piardă alegerile pentru Consiliul Județean în favoarea lui Mihai Lupu (PNL), care l-ar păstra în funcția de șef al RAJA pe președintele PSD Constanța.

Blatul ar fi avut loc pe fondul faptului că biroul liberal local nu îl susține cu adevărat pe Vergil Chițac pentru fotoliul de primar, condiții în care PNL Constanța a fost dispus să negocieze varianta PSD la Primărie, liberalii la Consiliul Județean.

“Am auzit înainte de precampanie zvonuri legate de faptul că Țuțuianu se va retrage sau va fi sacrificat. A avut loc o înțelegere între Felix Stroe și PNL. Scenariul este că liberalii au presupus că dacă Chițac va lua Primăria, Bogdan Huțucă (președintele PNL Constanța n.r.) zboară din partid. În acest context, PNL a negociat cu PSD să fie sacrificat Țuțuianu în favoarea candidatului liberalilor, iar Primăria să rămână la social – democrați. În schimbul acestei mișcări, lui Felix Stroie i s-ar fi asigurat în continuare șefia RAJA. Am înțeles că, inițial, a fost vorba să numească un “no name” pentru CJ, dar se pare că merg cu Stroe, care oricum ar atrage același rezultat redus. Am înțeles, inclusiv, că ar fi fost vorbe cu primarii PSD din județ să voteze candidatul PNL”, a explicat Remus Negoi.

Deși Țuțuianu era anunțat candidat din partea PSD pentru un nou mandat, Biroul Permanent Județean al Organizației PSD Constanța a decis vineri seară să-l sprijine în acestă funcție pe Felix Stroe.

Doneaza pentru sustinerea DobrogeaLive

Urmărește-ne pe: