Regia Autonomă „Exploatarea Domeniului Public și Privat” (RAEDPP) Constanța a finalizat lucrările de renovare a celei de-a doua toalete publice de când la conducerea instituției a venit Teo (Stere) Hira.
„Rând pe rând, vom începe să renovăm și celelalte toalete care zac în paragină. Avem nevoie să intrăm în normalitate, să nu mai tindem a lăsa igiena pe ultimul loc, mai ales în această perioadă în care toți ar trebui să fim mai atenți în ceea ce privește sănătatea”, a declarat directorul general al RAEDPP, Stere Hira, în luna aprilie.
Primul WC public renovat de regie a fost inaugurat la mijlocul lunii aprilie. Este vorba despre cel din Piața Grivița. „Echipele de muncitori au executat lucrări interioare și exterioare necesare pentru a face acest spațiu funcțional, cu dotări moderne, conform cu normele de igienă”, transmitea RAEDPP.
Costul lucrării executate de SC Disan Expert SRL a fost de 70.124,80 lei, fără TVA.

Zilele acestea a fost inaugurat și cel de-al doilea WC public, cel aflat între zona Amea II, Complexul comercial vechi Tomis III și Complexul Major Comprest.
„Precizăm faptul că spațiul era nefuncțional din luna iulie 2017, ceea ce a reprezentat un inconvenient atât pentru operatorii economici, cât și pentru clienții complexului. Totodată, Regia a refăcut canalizarea din zona spațiilor comerciale aflate în zona Amea II, pentru a elimina mirosurile neplăcute degajate frecvent”, spune de această dată RAEDPP.
Tot SC Disan Expert SRL a executat și aceste lucrări pentru care RAEDPP a plătit 50.484,63 lei, fără TVA (renovare) și 24.781,51 lei, fără TVA (refacerea canalizării).
SC Disan Expert SRL este deținută de Constantin Berdilă și Victor Sîmboteanu,iar în anul 2019 a avut o cifră de afaceri de 28,8 milioane de lei.
foto deschidere: toaleta publică din Tomis 3 foto RAEDPP
Citește și:
RAEDPP a abandonat lângă un loc de joacă gunoiul adunat de pe taluzul plajei Modern
Primăria Constanța, acuzată că-i forțează pe oameni să cumpere carne de miel din supermarket
Constanța investește 239.000 de lei în supravegherea cartierului inființat de Radu Mazăre