Primării DobrogenePrimăria Constanța a recuperat doar 24 de terenuri din cele 80 din...

Primăria Constanța a recuperat doar 24 de terenuri din cele 80 din Dosarul Retrocedărilor

  • La începutul mandatului, primarul Vergil Chițac susținea că au fost recuperate 40 de terenuri

Primăria Constanța a recuperat până în prezent doar 24 dintre cele 80 de terenuri vizate de Dosarul Retrocedărilor, în urma căruia fostul primar al Constanței, Radu Mazăre, a fost condamnat la 9 ani de închisoare.

Prin Decizia nr. 32 /2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, a dispus ca cele 80 de terenuri să se reîntoarcă în proprietatea municipalității sau a statului.

Într-un răspuns solicitat de ’’Dobrogea Live’’, Primăria Constanța a transmis că 24 de imobile teren din Dosarul Retrocedărilor sunt inventariate și în diferite faze în vederea intabulării în patrimoniul municipiului.

Alte 54 de terenuri sunt fac obiectul mai multor procese civile aflate pe rol, iar în privința a două terenuri, abia acum urmează ca municipalitatea să întreprindă demersuri de recuperare. 

Redăm răspunsul integral furnizat de Primăria Constanța

– Din totalul de 80 de terenuri care au făcut parte din Decizia nr. 32 /2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, defalcat rezultă:

  • 24 de imobile teren sunt inventariate și în diferite faze în vederea intabulării mun. Constanța,
  • 49 de imobile teren fac obiectul dosarului civil nr. 25579/3/2020,
  • 2 imobile teren fac obiectul dosarului civil nr. 36494/3/2021,
  • 1 imobil teren face obiectul dosarului civil nr. 18334/212/2021,
  • 2 imobile teren fac obiectul dosarului civil nr. 2510/118/2021,
  • 2 imobile teren pentru care s-a înaintat nota de comandă către casa de avocatură.

  Menționăm că toate litigiile aflate pe rolul instanțelor de judecată, au fost notate în Carte Funciară a fiecărui imobil.

Pe de altă parte, în urmă cu patru ani, primarul Vergil Chițac afirma pentru ziarul Adevărul că Primăria Constanța recuperase până la acel moment (toamna anului 2020) 40 de terenuri dintre cele 80.

Sursa foto: Rafael Cucu

Îți recomandăm și:

Doneaza pentru sustinerea DobrogeaLive

Urmărește-ne pe: