La începutul secolului trecut, în Dobrogea erau în jur de 600 de mori de vânt, majoritatea în județul Tulcea. Cea mai veche mențiune despre morile de vânt din acest ținut datează din 1585. Acum mai sunt doar două mori de vânt.
Povestea morilor de vânt din Dobrogea este relatată de Institutul Național al Patrimoniului într-o postare pe pagina oficială de Facebook. Așa aflăm că „zona Dobrogei era adesea numită și Țara Morilor de Vânt, caracterizată de geograful Constantin Brătescu ca fiind „drumul vânturilor”.
Pământul cuprins între Dunăre și Marea Neagră este cunoscut pentru permanența vânturilor, de aceea, străinii au remarcat numărul mare al morilor de vânt.
„Cea mai veche mărturie datează din 1585, când nobilul francez Françoise de Pavie, aflat în trecere pe brațul Sulina, amintește de morile de vânt văzute aici. Cunoaștem faptul că la începutul secolul XX existau în jur de 600 de mori de vânt în Dobrogea, în special în zona Tulcea și în satele din jur”, scrie Institutul Național al Patrimoniului.
Conform aceleiași surse, morile de vânt erau construite din lemn și stuf, cu aparatul de captare a vântului ca o elice cu 6 sau 4 aripi, erau poziționate în zone cât mai înalte, pentru a fi protejate de inundații.
În Delta Dunării, morile de vânt erau amplasate pe griinduri sau chiar pe apă, acest lucru facilitând accesul cu barca direct la moară. „Astfel de mori erau foarte apreciate de locuitorii Deltei, pentru că permiteau încărcarea sacilor cu cereale direct din barcă, eliminând astfel necesitatea plății carelor pentru transport. Adesea, morile erau personificate, fiind denumite de către localnici, nu fără umor, în funcție de numele proprietarului: morile fraților Chiselev, moara Cașâc, moara Moș Cârjă”, scrie INP.
Deoarece unele mori de vânt erau construite în locuiri izolate, departe de localități, ele au ajuns să fie asociate de unii localnici cu forțele malefice. „De multe ori erau considerate sălașe pentru duhurile rele, care trebuiau alungate prin plasarea unor obiecte magice ca amulete pentru protecție. Întâmplările nefericite au alimentat această imagine negativă, cu mori care au fost distruse de trăsnete, luate de vânt sau provocând tragedii umane”, scrie sursa citată.
Primul Război Mondial a provocat distrugerea multor mori de vânt, ele fiind înlocuite în timp de morile mecanice.
Morile de vânt de la Letea, care au rezistat până în 1970 au fost surprinse într-o carte poștală, iar una dintre ele este păstrată la Complexul Național Muzeal ASTRA din Sibiu. Acum, cele mai cunoscute mori de vând, folosite doar ca simbol, sunt cele de la mănăstirea Celic-Dere, mănăstirea Saon și de pe malul lacului Ciuperca din municipiul Tulcea.