Primării DobrogenePNL Tulcea, acuzat că blochează asfaltarea a două drumuri județene. Replică: „Bugetul...

PNL Tulcea, acuzat că blochează asfaltarea a două drumuri județene. Replică: „Bugetul nu e pușculița PSD”

În ședința Consiliul Județean Tulcea din 12 octombrie s-a discutat actualizarea devizului general al lucrărilor de modernizare a drumurilor județene Baia-Ceamurlia de Sus și Stejaru-Cerna. Consilierii PNL s-au abținut de la vot, ceea ce a dus la respingerea proiectelor aflate pe ordinea de zi.

PNL blochează acum finalizarea asfaltării a două drumuri județene cu finanțare europeană. Dacă cele două drumuri nu vor fi finalizate în termenele stabilite, cele 24,5 milioane de euro finanțare europeană pentru acestea vor trebui înapoiate din buzunarul tulcenilor, doar din cauza incompetenței consilierilor județeni PNL”, transmite PSD Tulcea, partidul din care face parte și președintele CJ, Horia Teodorescu.

Citește și: Lista rușinii. Școlile din județul Tulcea cu toalete în curte

Totodată, PSD arată că cele două proiecte sunt realizate în proporție de 90%, respectiv 99,5%. „Ajustările vin tot în urma guvernării dezastruoase, care a determinat explozia prețurilor la materialele de construcții”, spun social-democrații.

Exlicațiile PNL

PNL Tulcea a transmis un comunicat prin care explică decizia luată de consilierii județeni liberali.

„Consilierii județeni PNL au oprit încercarea administrației PSD de ,,a cheltui cu dedicație” banii publici. Bugetul Consiliului Județean nu reprezintă ,,pusculița” PSD-ului pentru firmele abonate la banii tulcenilor”.

Legat de proiectul de hotărâre privind actualizarea devizului general și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții ,, Modernizare infrastructură de transport regional pe traseul Baia – Ceamurlia de Sus’’, liberalii spun că se solicita suplimentarea valorii investiției cu suma de 1.768.873,11 lei, modificându-se astfel indicatorii tehnico economici.

Citește și: Cine sunt noii membri impuși de PNL în Consiliul de Administrație al Aeroportului Tulcea

„Motivul pentru care s-au abținut consilierii județeni PNL de la acest proiect îl reprezintă faptul că, desi suma de 1.768.873,11 lei a fost solicitată pentru întregul traseu proiectat în lungime de 9,527 km, în realitate, după măsurători realizate în teren, tronsonul de drum modernizat dintre Baia și Ceamurlia de Sus are doar 6,4 km.”

Proiectul de hotărâre privind actualizarea devizului general si a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții ,, Modernizare infrastructură de transport regional pe traseul Stejaru – Cerna’’presupunea suplimentarea valorii inițiale cu suma de 5.082.050,19 lei, cheltuială neeligibilă, deci suportată exclusiv de Consiliul Județean.

Citește și: Primăria Tulcea va economisi 11.000 de lei/an. Banii sunt luați de la cuplurile care împlinesc 50 de ani de căsătorie

„Președintele Consiliului Județean si inițiatorul proiectului n-au fost în stare să acorde lămuriri pertinente la interpelările consilierilor, nu au explicat care este sursa financiară din care se va plăti suma, dat fiind că bugetul Consiliului nu poate suporta o asemenea cheltuială neprognozată. Consilierii județeni PNL s-au abținut la vot întrucât asupra acestui proiect planează suspiciuni de fraudă. Prin Nota de Constatare nr. 28386/17/05/2021 a Direcției Antifraudă din cadrul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice si Administrației a fost aplicată o corecție in sumă de 5.082.050,19 lei, reprezentând 5% din valoarea proiectului.”

Conform PNL, Direcția Antifraudă a constatat că documentația privind atribuire acestui proiect a fost întocmită pentru a favoriza un anumit competitor. Poiectul a fost atribuit firmei S.C. MEGA EDIL S.R.L. din Buzău, care din 2012 încoace câstigă aproape integral toate lucrările efectuate in județul Tulcea, situație deloc străină executivului PSD din Consiliul Județean.Cerința impusă prin caietul de sarcini a fost etichetată ca fiind discriminatorie si restrictivă, întrucât obliga potențialii ofertanți la:Obținerea autorizației ANRE ( necesară relocării utilităților ) fără a avea certitudinea câstigării licitației si

Deținerea autorizației la momentul depunerii ofertelor si nu la momentul semnării contractului de achiziție publică, în cazul declarării ofertei ca fiind câstigătoare.

Urmarea unei asemenea ,,cerințe” a fost ca firma din Buzău, abonată la banii tulcenilor din 2012, să câștige licitatia.

sursa foto: Consiliul Județean Tulcea

Citește și:

Urmărește-ne pe:

Doneaza