Cocoțat pe o cisternă în ajunul Bobotezei, IPS Teodosie le-a spus credincioșilor cum se administrează aghiasma mare. „Femeile care sunt în neputinţă nu pot să o ia, dar ceilalți pot să o ia”, a spus episcopul.
Cristina Rizea (foto deschidere), deputat USR PLUS, a ținut să precizeze că „menstruația, pentru că de ea este vorba, este un proces fiziologic natural și normal al corpului feminin. Nu e nicio necurățenie, nicio pedeapsă divină, niciun păcat. Din contră, este semnul care ne arată că Dumnezeu i-a îngăduit femeii să zamislească viață în trupul ei. Și nu forța fizică brută a bărbaților care a făcut de mii de ani ca societatea umană să fie una patriarhală, ne-a permis nouă, ca specie, să supraviețuim, ci tocmai acest dar al femeilor pe care mulți s-au grăbit să-l stigmatizeze.
FOTOREPORTAJ: Boboteaza la Constanța, derogare de la pandemie – Dobrogea Live
Din păcate, avem multe comunități care încă mai cred în inferioritate femeii prin prisma slăbiciunii ei fizice. Am întâlnit multe situații în care fetele sau femeile se jenau să facă anumite lucruri, să meargă în anumite locuri, în „acele zile”.
Nu trebuie să fie așa!
Văd din ce în ce mai multe declarații ale ierarhului tomitan care ies în evidență tocmai pentru că îndeamnă spre acest tip de mentalități vechi și greșite, parcă în ciuda tuturor celorlalte voci echilibrate din sânul Bisericii. Și e păcat! Trăim într-o lume diversă, în care diferit nu înseamnă inferior. Diferit nu e un neajuns. Diferit e doar altfel. Ar cam fi cazul să începem să înțelegem asta, ca să putem evolua în bine.”