Delta DunăriiMunicipiul Tulcea iese din Asociația de Management al Destinației Turistice Delta Dunării

Municipiul Tulcea iese din Asociația de Management al Destinației Turistice Delta Dunării

Viceprimarul orașului Tulcea, Dragoș Simion, a propus ca municipiul să renunțe la calitatea de membru al Asociației de Management al Destinației Turistice Delta Dunării (AMDTDD). Propunerea se va discuta în ședința de Consiliu Local stabilită în data de 28 ianuarie.

În anul 2018, municipiul Tulcea a devenit membru în AMDTDD prin decizia Consiliului Local. Inițial, orașul a plătit o cotizație lunară de 2.500 de lei, aceasta fiind modificată la valoarea de 2.000 de lei lunar.

În anul 2020 a fost solicitat celor de la AMDTDD un raport al activităților desfășurate pentru promovarea intereselor municipiului Tulcea, cu evidențierea metodelor de promovare și a rezultatelor acestora pentru anii 2018 și 2019.

„În urma analizării raportului transmis nu reies acțiuni măsurabile, concrete care să fi avut impact asupra dezvoltării turismului, nefiind astfel evidențiat beneficiul asocierii municipiului Tulcea cu Asociația de Management al Destinației Turistice Delta Dunării”, se arată în referatul de aprobare al proiectului de hotărâre.

Mai mult, Dragoș Simion arată că în anul 2020 a fost instituită taxa specială pentru promovarea turistică a municipiului Tulcea, astfel că orașul ar avea fondurile necesare pentru a se promova singur.

Membrii Asociației de Management al Destinației Turistice Delta Dunării Consiliul Județean Tulcea, condusă de Cătălin Țibuleac:

  • Primăria Municipiului Tulcea;
  • Primăria Comunei Jurilovca;
  • Primăria Comunei Crișan;
  • Asociaţia Comunelor din România – Filiala Judeţeană Tulcea;
  • SC „Complex Delta” S.R.L.;
  • SC „Europolis” S.A.;
  • SC „Holbina – Trei Bibani” S.R.L.;
  • SC „ Complex Cormoran” SRL;
  • SC „Hidroturism” S.R.L.;
  • SC „Eden Travel Partener” S.R.L.;
  • SC „Delta Est Hotel” S.R.L.;
  • Asociația operatorilor din agricultura ecologică „Bio România” – filiala Tulcea;
  • Asociaţia Eco Delta Dunării, formată din: Complex Green Village; Green Delta Tour S.R.L.; Touring Delta S.R.L.; Ibis S.R.L.; Descoperă Delta Dunării S.R.L.; Compania de Turism Lent Ivan Patzaichin S.R.L.

foto: Cătălin Țibuleac (președinte AMDTDD) și Ștefan Ilie (primarul municipiului Tulcea)

Urmărește-ne pe:

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.

Doneaza