Locuitorii orașului Năvodari ar putea beneficia în acest sezon estival de un sector de plajă publică, pus la dispoziția lor în mod gratuit. Inițiativa aparține liberalilor din Năvodari, în acest sens fiind adoptată și o Hotărâre de Consiliu Local.
Daniel Dumitrescu este președintele PNL Năvodari și consilier local al orașului, iar de numele său se leagă proiectul care a devenit în anul 2020 Hotărâre de Consiliu Local.
Este vorba despre împuternicirea administrației locale de a participa la licitațiile organizate de Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral (ABADL) privind închirierea anumitor sectoare de plajă.
Prin HCL 130/2020, consilierii locali au decis ca orașul Năvodari să participe la licitațiile organizate de ABADL pentru închirierea unui sector de plajă liber. „Este vorba despre un sector de plajă pe care să-l punem, în mod gratuit, la dispoziția locuitorilor. Este al doilea sector de plajă (1B), situat de la dig înspre Constanța”, a declarat Daniel Dumitrescu pentru „Dobrogea Live”.

„Este un proiect de sulfet, deoarece am primit numeroase sesizări de la oameni care își doreau să meargă la plajă, cu copiii, cu familia, aproape de casă, fără să plătească pentru privilegiile unei plaje administrate privat, adică nu își doreau neapărat șezlong sau plajă îngrădită. Vor putea merge acolo doar cu prosop sau cearșaf”, adaugă președintele PNL Năvodari.
Demersuri către ABADL
Pentru ca această Hotărâre să nu rămână una de formă, Daniel Dumitrescu și-a continuat demersurile pentru ca în sezonul estival 2021 năvodărenii să se poată bucura „la liber” de o porțiune de plajă.
Astfel, președintele PNL Năvodari a transmis zilele trecute o adresă către Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral (ABADL) prin care solicită informații referitoare la sectoarele de plajă care vor fi scoase la licitație publică, pe raza UAT Năvodari, pe parcursul anului 2021.
De asemenea, președintele PNL Năvodari a solicitat să i se comunice data la care vor fi scoase la licitație publică sectoarele de plajă situate pe raza UAT Năvodari. „Sper ca primarul și administrația locală să ducă la îndeplinire hotărârea 130, odată ce vom ști data exactă a licitației”, mai spune Daniel Dumitrescu.
Din cauza pandemiei de COVID-19, anul acesta, procedura licitației pentru sectoarele rămase libere pe litoral a fost întârziată.
Referitor la sectorul de plajă vizat să fie închiriat de oraș, Daniel Dumitrescu spune că este o zonă foarte cunoscută. „Acolo a făcut năvodăreanul plajă dintotdeauna. A coborât din 23 și a mers pe jos până acolo”, arată inițiatorul proiectului.