-2.4 C
Constanța
duminică, martie 7, 2021
Acasă Actualitate Loc de joacă din Năvodari, pericol pentru cei mici. Un copil a...

Loc de joacă din Năvodari, pericol pentru cei mici. Un copil a fost preluat de SMURD

Graba cu care se realizează lucrările în precampania electorală scoate la iveală o serie de pericole pe care constructorii le lasă în urma lor. Este și cazul locului de joacă din Parcul Central al orașului Năvodari.

Deși în Parcul Central din Năvodari era un loc de joacă destinat celor mici, dotat cu tot ce le trebuie și, mai ales, cu umbra unor copaci, administrația locală a ales să-l desființeze și să facă altul la 50 de metri distanță.

De data aceasta, locul de joacă ales este în plin soare și se dovedește a fi un real pericol pentru copii.

Realizat în mare grabă în perioada de precampanie electorală, locul de joacă face victime printre cei mici deoarece nu este dotat cu un strat de plăci (covor) din spumă pe care să cadă copiii atunci când se jocă, ci are la bază pavele din beton. Astfel, la orice căzătură, copilul rămâne cu o amintire fizică. Doar că sunt și cazuri grave, când este chemată și ambulanța.

Așa cum se poate vedea și în imagini, după mai multe accidente, primăria a pus câte o placă de spumă la baza toboganelor sperând că problema s-a rezolvat. Dimpotrivă, spun părinții, care arată că acum cei mici se împiedică în aceste plăci.

Mai mult, spațiul de joacă destinat celor mici a fost dotat și cu aparate de gimnastică. De pe un astfel de aparat, un copil de aproximativ 6 ani a căzut aseară finnd necesară intervenția medicilor SMURD.

Părinții au sesizat inclusiv Instepctoratul de Stat în Construcții cu privire la deficiențele realizării acestui spațiu de joacă, însă nu au primit niciun răspuns până acum.

1 COMENTARIU

  1. Nici mie nu îmi place acel parc… Vad pericole la orice pas (inclusiv la afurisitele alea de leagăne). Deși am copiii măricei, de fiecare data când vizitam parcul, eu sunt în picioare, lângă copii, copiii sunt învățați sa stea unul lângă celalalt.. Si asa reușesc sa ii supraveghez și sa ii feresc de tot ce se poate întâmpla. Sunt mulți părinți care stau pe băncuțe, liniștiți… La o ‘sămânță’ și o vorba…

Comments are closed.

Cele mai populare

Primul laborator de optică medicală din Constanța: „Atelierele Șapira”

Timp de mai bine de 30 de ani, întreprinzătorul Pincus Șapira și-a pus amprenta asupra activităților comerciale ale Constanței interbelice. Domeniile afacerilor sale de...

Miniporturi la Ostrov, Rasova, Ghindărești și Topalu. Bogdan Bola: „Acest proiect nu trebuie ratat”

Soarta unui proiect care suna promițător pentru dezvoltarea turistică a zonei de vest a județului Constanța, amenajarea unor miniporturi turistice pe Dunăre, a intrat...

„Salonul de primăvară” – Expoziție organizată în memoria Doinei Păuleanu

Odată cu redeschiderea Muzeului de Artă din Constanța, pe 26 februarie 2021, au început și primele activități de anul acesta ale instituției de cultură....

Daniel Dumitrescu (PNL): Orașul Năvodari arată ca după bombardament. Președintele liberal cere explicații primăriei

Lucrări executate la rețelele de utilități, care nu au mai adus trama stradală la forma inițială, se întâlnesc la tot pasul prin orașul Năvodari....

Recent Comments