Investiție RAJA! Localitatea Limanu, fără apă

Pentru realizarea lucrărilor de conectare/preluare a rețelelor stradale/branșamentelor înconducta principală cu diametrul de 500 mm, nou executată în localitatea Limanu, echipele RAJA vor sista furnizarea apei potabile zilnic în datele de 21, 22 și 23 iunie 2022, în intervalul orar 08.30 – 15.30.

Investiția face parte din Contractul de lucrări – CL18 – Rețele apă Limanu, 2 Mai, Vama Veche, Albești, Cotu Văii. Rețele de canalizare Limanu: investiție în valoare totală de aproximativ 26 milioane lei, derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).

Vor fi afectați consumatorii din localitatea Limanu.

„Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în parametrii optimi. Totodată, rugăm utilizatorii afectați de această lucrare să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.

Amintim consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții.

Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și de distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea furnizării serviciilor.”, Biroul de Comunicare al RAJA S.A.

Urmărește-ne pe:

Doneaza