ActualitateInspectoratul de Stat în Construcții cere anularea autorizației de construire a Cherhanalei...

Inspectoratul de Stat în Construcții cere anularea autorizației de construire a Cherhanalei din Ovidiu

De un an și jumătate, Cherhanaua situată pe malul lacului Siutghiol, pe strada Primăverii din orașul Ovidiu, este în centrul controalelor efectuate de autorități, dar și în vizorul organelor de cercetare penală.

Conform Gărzii de Mediu, Cherhanaua, care este proprietatea UAT Ovidiu, a fost controlată prima dată în mai 2021. Atunci s-a constatat că au început lucrări fără a se solicita și obține un act de reglementare din punct de vedere al protecției mediului. În consecință, Primăria Ovidiu a fost amendată cu 10.000 de lei.

Citește și: Primăria Ovidiu, lipsită de transparență. Sponsorii care au plătit Zilele Orașului, ascunși de ochii lumii

Tot Garda de Mediu spune, într-un răspuns adresat senatorului Remus Negoi (USR), că în luna noiembrie 2021 și în luna februarie 2022 a efectuat noi verificări la Cherhanaua din Ovidiu. Inspectorii de mediu au constatat că această construcție intră sub incidența legilor privind evaluarea impactului asupra mediului și regimul ariilor naturale protejate.

„Având în vedere că lucrările au fost realizate fără a deține act de reglementare din punct de vedere al protecției mediului, s-a aplicat sancțiune contravențională în valoare de 100.000 de lei și sancțiune complementară de desființare a lucrărilor realizate cu nerespectarea prevederilor legale și aducerea terenului la starea inițială”, spune Garda de Mediu.

Trebuie menționat faptul că, în realitate, nu este vorba despre o amendă de 100.000 de lei, ci de una de 50.000 de lei, iar primăria a plătit jumătate din acest cuantum, adică 25.000 de lei, așa cum se vede și în procesul-verbal pus la dispoziție de Primăria Ovidiu.

Reprezentanții UAT Ovidiu susțin că au plătit cele două amenzi date de Garda de Mediu, adică 35.000 de lei, iar banii au fost recuperați de la investitorul privat (SC Chiros SRL) care este locatar al construcției, pe care ei l-au amendat la rândul lor. Acesta ar fi efectuat lucrări neautorizate pe terasa situată lângă Cherhana, cu alte cuvinte, s-a extins fără a avea dreptul, cu vreo 50 de metri pătrați. Această extindere ar face obiectul sancțiunii complementare de desființare, lucru care se și întâmplă în realitate, investitorul demolând lucrările efectuate.

De asemenea, reprezentanții primăriei spun că tot acest „scandal” este alimentat politic de organizația USR care își dorește cu orice preț ca acest investitor să-și piardă afacerea.

ISC cere anularea autorizației de construcție

Și Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC) a efectuat mai multe verificări la Cherhanaua din Ovidiu și a ajuns la concluzia că trebuie solicitată anularea autorizației de construire.

La solicitarea Poliției, ISC a efectuat un control în luna februarie 2022, prilej cu care au constatat că lucrările la cherhana au început, în anul 2021, fără să existe o autorizație, un lucru constatat și de Primăria Ovidiu care a amendat SC Chiros SRL de două ori. Prima amendă a fost dată pentru lipsa autorizației de desființare a lucrărilor la o terasă în suprafață de 156 de mp. și un corp cantină de 29 de mp., iar cea de a doua a fost dată pentru începerea lucrărilor de construire fără autorizație.

Citește și: “Cumetrii” cu locuințe ANL la Primăria Ovidiu. Locuințele destinate tinerilor nevoiași au ajuns la șefi din conducerea orașului

Conform unui răspuns al ISC, transmis senatorului Remus Negoi, Primăria Ovidiu a emis Autorizația de Construire pentru cherhana în luna septembrie 2021 (continuare lucrări și intrare în legalitate), având la bază un Certificat de Urbanism emis în martie 2021.

Cherhanaua din Ovidiu foto: USR Ovidiu
Cherhanaua din Ovidiu – demolarea terasei construite ilegal foto: USR Ovidiu

Reprezentanții ISC au constatat, în februarie 2022, că nu există nici un proces-verbal de recepție al lucrărilor. Mai mult, investitorul a prezentat inspectorilor un proces-verbal prin care primăria l-a sancționat pentru că a construit o terasă acoperită și una neacoperită (platformă betonată) fără să dețină autorizație. În consecință, administrația publică i-a pus în vedere să desființeze aceste lucrări până la finalul lunii iulie 2022.

În concluzie, ISC a constatat că SC Chiros SRL, în calitate de locatar al imobilului (cherhana), a încălcat legea deoarece a început să construiască fără autorizație și nu a asigurat nivelul de calitate corespunzător cerințelor… Legea 10/1995, articolul 25, lit. a și c.

De asemenea, ISC a constatat că UAT Ovidiu, în calitate de titular al Autorizației de Construire și de proprietar al imobilului, a încălcat legea deoarece a permis utilizarea imobilului fără să existe o recepție a lucrărilor și nu a afișat la loc vizibil, pe un panou, informații despre lucrări.

Citește și: Faleza din Ovidiu ar putea deveni loc de rugăciune. Teodosie vrea acolo o biserică

Tot la solicitarea Poliției, ISC Constanța efectuează un alt control ce vizează Cherhanaua din Ovidiu. De data aceasta, inspectorii verifică modul în care au fost emise Certificatul de Urbanism și Autorizația de Construire.

„În urma controlului efectuat s-a constatat că, în baza Certificatului de Urbanism nr. 106/19.03.2021, emis cu nerespectarea prevederilor legale, s-a emis Autorizația de Construire nr. 126/21.09.2021 cu nerespectarea prevederilor legale”, spune ISC Constanța.

În consecință, Inspectoratul de Stat în Construcții a sesizat Instituția Prefectului Județului Constanța pentru a solicita instanței de contencios administrativ anularea Autorizației de Construire pentru imobilul cunoscut drept Cherhanaua din Ovidiu.

Doneaza pentru sustinerea DobrogeaLive

Urmărește-ne pe: