25.4 C
Constanța
vineri, iulie 30, 2021
AcasăPoliticăInițiativă: Lecții de educație financiară în învățământul preuniversitar

Inițiativă: Lecții de educație financiară în învățământul preuniversitar

Mirela Furtună, deputat PSD de Tulcea, a inițiat în Parlament o lege pentru introducerea educației financiare în învățământul preuniversitar. Inițiativa este susținută și de alți parlamentari.

„Am iniţiat această lege deoarece consider că orice absolvent de liceu are nevoie de cunoştinţe de bază cu privire la gestionarea unui buget propriu. Orice elev trebuie să cunoscă la finalul celor 12 clase care este diferenţa dintre un activ şi un pasiv, cum funcţionează creditele (creditul ipotecar, creditul de nevoi personale, leasingul), care este diferenţa dintre un card de credit şi un card de debit, ce înseamnă un IFN şi cum funcţionează creditele acordate pe termen scurt”, spune Mirela Furtună.

De asemenea, spune parlamentarul, elevii ar trebui să cunoască importanţa economisirii, alături de câteva elemente de bază cu privire la modul în care se poate investi pe bursă.

„De foarte multe ori auzit în spaţiul public sintagma românii sunt lipsiţi de educaţie financiară, şi este momentul să schimbăm acest lucru. Având în vedere că iniţiativa nu are impact bugetar, sper că va fi susţinută de parlamentarii din toate partidele şi vom avea în scurt timp ore de educaţie financiară în şcoli”, mai spune deputatata Mirela Furtună.

sursa foto: FB/Mirela Furtună

Cele mai populare

Recent Comments