Printre documentele aruncate în depozitul din baza auto CT Bus se numără și înscrisuri care dovedesc dreptul de proprietate al municipiului asupra unor terenuri, a declarat pentru “Dobrogea Live” administratorul public al Constanței, Felicia Ovanesian.
Amintim că la finalul anului trecut, consilierul local Mihai Ochiuleț, aflat în vizită la baza auto CT Bus, a observat într-un depozit cu uşile larg deschise un morman cu mii de acte aruncate la întâmplare. Ulterior, Ochiuleț a aflat că documentele au fost depozitate în baza auto în vederea topirii.
Transferul documentelor, realizat cu persoane care executau muncă în folosul comunității
Potrivit city manager-ului, la baza operatorului public de transport au fost identificate dosare de la Direcția Patrimoniu și Cadastru care cuprindeau contracte de vânzare, expertize, copii după acte identitate, planuri în original și înscrisuri ce dovedeau dreptul de proprietate al municipiului asupra unor terenuri.
De asemenea, administratorul orașului a precizat că “în bibliorafturile predate pentru un anumit an se regăseau documente din cu totul alți ani. În bibliorafturi erau alte documente decât cele descrise. Printre documente au fost identificate 112 dosare reprezentând identificări și localizări de imobile între anii 2002-2011, dosare ce ar fi trebuit păstrate permanent, în opinia comisiei de control”.
Felicia Ovanesian a subliniat că la transferul și depozitarea documentelor la baza auto au participat persoane care executau muncă în folosul comunității.
“La schimbarea locației documentelor au participat persoane din afara instituției, ce prestau muncă în folosul comunității, existând riscul ca acestea să ajungă la persoane neautorizate, plus riscul securitate privind GDPR”, a afirmat administratorul public.
Aceasta a adăugat că multe documente s-au pierdut din cauza condițiilor improprii de depozitare din ultimii peste doi ani.
Persoanele vinovate încă dețin funcții înalte în Primărie
Mihai Ochiuleț, consilierul local care a găsit documentele din depozit a declarat pentru “Doborgea Live” că, în opinia sa, de cele întâmplate se fac vinovate cel puțin trei persoane din municipalitate, care încă dețin funcții înalte.
„Este clar că de cel puțin o parte din documentele din depozit s-a vrut să se scape. De altfel, transferul documentelor s-a realizat fără nimic scris”, a explicat Ochiuleț.
La autobaza CT Bus au fost identificate 119.909 dosare, 1.049 bibliorafturi, 1.016 volume, 65 pachete și 124 cutii, propuse spre distrugere.
Sursa foto: Mihai Ochiuleț