ActualitateFost șef SRI Constanța, „consilier” al Primăriei Murfatlar. A încasat peste 180.000...

Fost șef SRI Constanța, „consilier” al Primăriei Murfatlar. A încasat peste 180.000 de lei din consultanță

În anul 2021 și 2022 (este de așteptat ca și în 2023 să se întâmple același lucru) Primăria Murfatlar a achiziționat „servicii generale de consultanță în managementul de proiect” în valoare totală de 184.000 de lei, fără TVA. Câștigătorul este un fost șef al SRI Constanța.

În aprilie 2021, Primăria Murfatlar a lansat pe SEAP achiziția pentru „Servicii generale de consultanță în managementul de proiect, promovare și dezvoltare investiții”. Administrația solicita prestarea de activități specifice dezvoltării și promovării Orașului Murfatlar, promovării investițiilor publice care urmează să fie implementate pe raza UAT Murfatlar. „Serviciile se vor derula în vederea promovării investițiilor și atragerii de fonduri puse la dispoziție în cadrul Programului Național de Redresare și Reziliență”, se mai arată în anunț.

Prestatorul se obliga să execute și atribuțiile Responsabilului cu protecția datelor cu caracter personal.

La o zi după publicarea anunțului, Primăria Murfatlar a anunțat și ofertantul câștigător: PFA Preda C. Ioan, iar contractul era în valoare de 96.000 de lei, fără TVA, cu valabilitate până la finalul anului 2021.

În aprilie 2022, Primăria Murfatlar a achiziționat din nou, de la aceeași persoană fizică autorizată, același serviciu de management. De data aceasta, contractul a fost puțin mai mic: 88.000, de lei fără TVA.

Ioan Preda este nimeni altul decât fostul șef al Serviciului Român de Informații (SRI) Constanța, pensionat pe la începutul anilor 2000. Acum are gradul de general de brigadă în retragere.

După pensionare, Preda apare în preajma lui Felix Stroe, fosta sursă „Dan” a Securității, și îl regăsim angajat al RAJA ca director de dezvoltare și finanțări externe, RAJA fiind condusă la acea vreme de Felix Stroe (acum președinte PSD Constanța și senator).

Într-un document intitulat „Armaghedon 7 – SRI”, publicat în anul 2002, numele lui Ion Preda (colonel SRI la acea vreme) apare pe lista foștilor securiști care se regăseau în structura SRI.

La scurt timp după ce „Felix” a plecat de la conducerea companiei de apă (1 octombrie 2020), generalul a părăsit și el RAJA și, se pare, s-a apucat de consultanță strict pentru orașul Murfatlar deoarece pe CICAP nu apar alte achiziții publice însușite de acest PFA.

Ion Preda este actualmente și președintele sucursalei Constanța a Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere – SRI.

Dacă îl amintim și pe șeful poliției Locale Murfatlar (vezi aici cum a ajuns pe acest post), primarul Gheorghe Cojocaru (PNL) pare că preferă să aibă alături foste cadre militare.

Ce face PFA Preda C. Ion pentru Murfatlar

Dobrogea Live a solicitat Primăriei Murfatlar și PFA Preda C. Ion să explice în ce constă această „consultanță”. Doar administrația locală ne-a răspuns solicitării, explicând faptul că dezvoltarea orașului presupune atragerea de finanțări guvernamentale sau europene, lucru care nu s-ar fi întâmplat până în 2020 ( când Gheorghe Cojocaru a fost ales primar n.red.).

Concret, PFA Preda C. Ion acționează ca un consilier al unei companii cu scopul de a ajuta instituția noastră să creeze și să urmeze un plan pe termen lung sau un plan strategic. Astfel, împreună cu conducerea Primăriei Murfatlar, a fost stabilită direcția pe care instituția o va lua pe termen lung, împreună cu identificarea pașilor care definesc direcția…”, explică primăria.

Conform răspunsului oficial, Ion Preda oferă consultanță în „optimizarea” modului în care personalul de conducere gestionează echipele, proiectele și departamentele, „utilizând adesea cadre solide de consultanță în management și studii de caz”.

Primăria a oferit și o listă a obiectivelor de investiții la care PFA Preda C. Ion a participat. Lista se poate vedea AICI.

Citește și:

Un polițist condamnat penal a ajuns șef cu jumătate de normă peste Poliția Locală Murfatlar

 
 

Doneaza pentru sustinerea DobrogeaLive

Urmărește-ne pe: