Decizia de miercuri, 2 august, a Curții Constituționale referitoare la pensiile speciale este pe cât de previzibilă pe atât de necinstită și lipsită de orice autoritate instituțională, arată Forța Dreptei într-un comunicat de presă.
„Primul lucru la care erau obligați judecătorii CCR, îndeplinind o funcție de autoritate publică, era fie să se recuze, fie să-și prezinte fiecare în parte argumentele pentru care, aflându-se într-un flagrant conflict de interese, au hotărât să ia o decizie favorabilă pecuniar propriei lor condiții”, transmite formațiunea condusă de Ludovic Orban.
Legea referitoare la pensiile speciale, declarată neconstituțională, nu prevedea trecerea pe deplin la regimul contributivității. În ciuda acestui fapt, totuși, a fost admisă sesizarea CCR și întoarsă în Parlamentul României, întrucât coaliția PSD-PNL a introdus în mod deliberat elemente de neconstituționalitate menite să servească drept pretext în decizia Curții Constituționale.
„Avem convingerea că întreaga chestiune referitoare la pensiile speciale a fost, în realitate, o mascaradă a coaliției guvernamentale în conivență cu CCR, astfel încât să servească drept argument pentru menținerea pensiilor speciale ca privilegii ale unor categorii de angajați bugetari.
De fapt, Curtea Constituțională a îndeplinit rolul de „gardian al pensiilor speciale” și nicidecum pe cel de gardian al legii fundamentale, așa cum Constituția României îi trasează atribuțiile fundamentale”, mai scrie Forța Dreptei.
Politicienii Forța Dreptei speră să nu se ajungă în situația în care să fie necesară revizuirea Constituției în privința cadrului de funcționare al CCR și a interzicerii pensiilor speciale pentru a putea elimina în cele din urmă aceste beneficii lipsite de temei.
„Este strigător la cer faptul că magistrații, adică cei care au rolul de a împărți dreptatea și de a aplica principiul egalității în fața legii, sunt tocmai cei care pledează pentru ca în situația lor să nu li se aplice același principiu și să se afle deasupra regulilor legale generale”, se mai arată în comunicatul de presă.
Parlamentarii din Forța Dreptei vor susține trecerea tuturor pensiilor pe principiul contributivității, fără excepție, depunând noi amendamente necesare cu prilejul revenirii în Parlament a proiectului referitor la pensiile speciale.