Felix Stroe (PSD), plătit regește la RAJA SA. Salariul lui, mai mare decât al președintelui României

Felix Stroe candidează din partea PSD la alegerile parlamentare din decembrie, pentru un loc în Senatul României. El este fostul director general al RAJA SA, compania cu unele dintre cele mai mari tarife la apă și canalizare din țară. Stroe are și un angajament semnat cu Securitatea lui Ceaușescu, primind numele de sursă ”Dan”.

Președintele PSD Constanța, Felix Stroe, nu se agită pre mult în această campanie electorală deoarece merge la sigur: este primul pe lista de la Senat, iar șansele să nu fie ales sunt foarte mici.

După ce a pierdut alegerile locale, acolo unde a candidat pentru șefia Consiliului Județean Constanța, Stroe a demisionat din funcția de director general al RAJA SA – Regia Autonomă Județeană de Apă, instituție pe care a condus-o timp de 17 ani.  

„Vreau să mă îngrijesc de starea mea de sănătate”, scria Stroe în demisia înaintată în data de 30 septembrie 2020, la trei zile de la pierderea alegerilor locale.

Se pare că și-a revenit forte repede, deoarece liderul PSD, s-a înscris în cursa electorală pentru Senat, prilej cu care a depus la ANI o declarație de avere.

Conform acestui document, Stroe a încasat de la RAJA, în anul 2019, suma de 375.001 de lei, adică 31.250 de lei lunar. Felix Stroe a câștigat anul trecut un salariu mai mare decât al președintelui României, Iohannis ajungând la un salariu de 27.000 de lei/lunar în ianuarie 2020.

Citește și: Cine este Felix Stroe, sursa „Dan” a Securității, cel care vrea să ajungă președintele Consiliul Județean Constanța

La salariul lunar de 31.250 de lei primit de la RAJA, Felix Stroe a mai încasat în 2019 și dividende de la doua firme: 634.300 de lei de la SC 2X1 Holding SRL și 157.599 de lei de la SC Cristal Jupiter SRL.

Stroe are și pensie militară, încasând anul trecut suma de 72.204 lei de la Casa de Pensii a MApN.

Urmărește-ne pe:

Doneaza