FAPR: Obligarea asociațiilor de locatari să încheie contracte de colectare a deșeurilor, un abuz

Primăria Constanța a notificat asociațiile de locatari din oraș că au obligația ca în termen de 45 de zile să încheie, pe banii lor, contracte cu firme care preiau deșeuri colectate selectiv.

Mai mult decât atât, municipalitatea anunță asociațiile de locatari că au obligația de a asigura locuri special amenajate dotate cu europubele sau containere speciale pentru colectare selectivă a deșeurilor menajere.

Asociațiile de locatari care nu se conformează sunt amenințate cu supraimpozitarea.

“Impunerea nu are bază legală”

Contactat de “Dobrogea Live”, președintele Federației Asociațiilor de Proprietari din România (FAPR), Radu Opaină afirmă că impunerile administrației locale sunt abuzive și recomandă constănțenilor să ingnore notificarea.

“Obligarea cetățenilor de a încheia contracte cu prestatori de servicii de colectare este un abuz. Plus de asta, cum pot asigura asociațiile de locatari spații pentru colectarea deșeurilor pe un teren care nu le aparține?! Primăria nu are nicio bază legală pentru aceste impuneri. Recomandarea mea pentru locuitorii Constanței este să ingore total această notificare, întrucât primăria nu are nicio pârghie legală să sancționeze administrațiile de locatari pentru aceste impuneri”, a explicat șeful FAPR.

Primăria, obligată de lege să asigure gratuit serviciile de colectare

La rândul său, șefa Gărzii de Mediu Constanța, Steluța Popescu ne-a declarat că, potrivit legii, tot traseul deșeurilor, de la cetățean la valorificarea sau eliminarea lor este responsabilitatea primăriei. La fel și în cazul spațiilor și infrastructurii necesare colectării selective.

“Conform Legii 211/2011, art. 59, UAT-urile asigură și răspund pentru colectarea separată, transportul, valorificarea/eliminarea deșeurilor și asigură spații necesare pentru colectarea separată a deșeurilor, dotate cu containere specifice fiecărui tip de deșeu. De asemenea, se preocupă să ofere populației posibilitatea de a se debarasa fără plată, de deșeuri de hârtie și carton, sticlă, metal, materiale plastice, lemn, textile, ambalaje, DEEE, mobilă, etc. Subliniez, fără plată!”, a precizat comisarul șef.

Măsură discriminatorie

Săptămâna trecută, o parte dintre asociațiile de locatari din Constanța au primit o înștiințare conform căreia, în termen de 45 de zile acestea sunt obligate să “încheie contracte cu prestatori de servicii, specializați în colectarea, transportul și eliminarea/valorificarea deșeurilor municipale selective. Asociațiile de locatari au obligația de a asigura spații amenajate și dotate cu europubele sau containere speciale pentru colectare selectivă a deșeurilor menajere”.

Conform notificării (foto jos), spațiile amenajate destinate depozitării deșeurilor reciclabile trebuie să fie acoperite, împrejmuite, securizate și prevăzute cu scurgere a apelor reziduale.

Trebuie subliniat că o astfel de impunere ar putea fi discriminatorie, având în vedere că populația care locuiește la curte a primit gratuit de la Primărie pubele pentru depunerea selectivă a deșeurilor, iar serviciile de colectare, transport și valorificare sunt asigurate tot de administrația locală Constanței.

Potrivit surselor publicației noastre, o parte dintre consilierii locali vor amenda Regulamentul de gospodărire al Constanței, HCL care a permis forțarea legii de către Primărie.

Notoficare deseuri Constanta 2
FAPR: Obligarea asociațiilor de locatari să încheie contracte de colectare a deșeurilor, un abuz 3
Notoficare deseuri Constanta
FAPR: Obligarea asociațiilor de locatari să încheie contracte de colectare a deșeurilor, un abuz 4

Urmărește-ne pe:

Doneaza