În cadrul unui eveniment organizat vineri la Arhiepiscopia Tomisului, la care au participat Mihai Lupu, Președintele CJC și George Scupra, primarul orașului Ovidiu, IPS Teodosie a anunțat că vrea să așeze pe faleza din Ovidiu o bisericuță de 8/4 m pe care o va primi în dar. Paraclisul ar urma să fie închinat poetului Mihai Eminescu.
Potrivit ierarhului, acesta nu a discutat în prealabil subiectul cu primarul orașului Ovidiu, despre care a menționat că nu refuză lucrurile de valoare și are putere de penetrare să pună proiectul în valoare:
„Iată, fac un anunț în premieră, zilele acestea un grec ne donează o bisericuță foarte frumoasă 8/4 (m) și de mult ne gândeam noi ca Eminescu să aibă o bisericuță, să-i găsim un loc pe faleză (n.r. din Ovidiu) unde sunt atâția turiști.
Voi cere chiar astăzi să-mi trimită macheta, pentru că tot gândeam să-l aducem pe Eminescu aici. Vom aduce și-l vom pune în această bisericuță, în acest paraclis, care va fi pentru închinarea celor ce neîncetat sunt pe faleză. Daca două sau trei ore, cinci cel mult nu sunt oameni pe faleză. Și în preajma statuii lui Eminescu poate găsim loc să punem și acest paraclis frumos, ca să fie loc de închinare pentru toți care vin în ținutul acesta.
Oricum, aici (n.r. la Constanța) cea mai veche biserică în picioare este biserica Grecească, făcută de comunitatea greacă și se cuvine să punem și acest paraclis foarte frumos, gata făcut (n.r. pe faleza din Ovidiu). Ni-l oferă cadou un teolog și preot de-al nostru de origine greacă și e păcat să nu-l primim să spunem că n-avem loc.
Vă anunț în premieră, nici nu ne-am sfătuit, dar știu că dv. (n.r. George Scupra, primarul orașului Ovidiu) nu refuzați lucrurile de valoare și veți avea putere de penetrare să punem și aceasta în valoare”, a declarat ÎPS Teodosie.
Parcul faleză a fost realizat în urmă cu 5 ani în cadrul unui proiect cu finanțare europeană, în valoare totală de 5.592.644,82 lei – fonduri nerambursabile prin Programul Operațional Regional.