La 24 februarie 2023 se împlinește un an de la declanșarea războiului de agresiune împotriva Ucrainei. A trecut un an extrem de complicat pentru Ucraina și poporul ucrainean. Un an foarte complicat inclusiv pentru comunitatea românească din Ucraina, a cărei fidelitate față de proiectul de țară al Ucrainei a fost necondiționată.
Un an de rezistență pentru Ucraina, care a reușit să împiedice ocuparea țării de către armata rusă, care a rezistat împotriva mașinii de război a Rusiei și care a oprit armata rusă pe aliniamente care o țin departe de viitoare înaintări spre vest.
Un an de suferință pentru Ucraina, o catastrofă umanitară care a generat pierderi umane semnificative, distrugeri materiale uriașe, distrugerea infrastructurii militare, civile și critice, fluxuri semnificative de refugiați și strămutați, ocupări temporare ale unor părți ale teritoriului său național.
Totodată, acest an a fost unul de sprijin și solidaritate cu Ucraina, atât la nivel european, cât și la nivel național. Sprijinul și solidaritatea României cu Ucraina au fost substanțiale, multiple, sistemice, de la empatia impresionantă a populației la sprijin politic, diplomatic, economic, umanitar la nivel statal.
În contextul împlinirii unui an de la declanșarea invaziei ruse în Ucraina, Primăria municipiului Constanța, alături de partenerii săi locali și din Ucraina, organizează două evenimente publice, cu obiectivul de a evidenția solidaritatea și sprijinul față de Ucraina.
Primul dintre acestea îl reprezintă organizarea a două expoziții ale partenerilor din Ucraina:
- expoziția foto a ONG-ului „Centrul pentru Narative Politice ale Democrației” (Cernăuți, Ucraina) în cooperare cu instituția de stat a Republicii Polone Centrul Mieroszewski (Mieroszewski Centre), cu susținerea Primăriei Municipiului Constanța (România) și a Fondului de caritate „Resurse și Inițiative Publice” (Cernăuți, Ucraina) «The War in Ukraine through the Eyes of Children» („Războiul din Ucraina văzut de ochii copiilor”).
- expoziția foto de portrete a ONG-ului „Mișcarea publică ucraineană a mamelor și rudelor participanților la Operațiunea Antiteroristă ”Bereginea” “Durerea mamei!”
Acestea vor fi vernisate joi, 2 martie 2023, în holul Bibliotecii Judeţene Ioan N. Roman Constanţa, intervalul orar 10:00-11:00.
- Programul expoziției:
Orele 10:00-11:00
Alocuțiuni de prezentare a evenimentului:
- , consilier personal al Primarului municipiului Constanța și președinte al Asociației Casa Mării Negre / Black Sea House
- , manager, Biblioteca Judeţeană Ioan N. Roman Constanţa
- Serhii Hakman, doctor în istorie, conferențiar universitar, Adjunct al directorului Centrului regional Cernăuți de perfecționare a calificării, Vice-președinte al Fondului de caritate „Resurse și Inițiative Publice”, Cernăuți, Ucraina
- Natalia Nechaeva-Yuriychuk, doctor în istorie, postdoctorand la Catedra de Științe Politice și Administrație Publică a Universității Naționale „Iurii Fedkovici” din Cernăuți, membră a Fondului de caritate „Resurse și Inițiative Publice”, Ucraina
Al doilea eveniment îl reprezintă masa rotundă internațională „Ucraina-România. Un an de rezistență și suferință, un an de sprijin și solidaritate”, care se va desfăşura în intervalul orar 11:00-14:00, în Aula Bibliotecii Judeţene Ioan N. Roman Constanţa.
În cadrul acesteia, experți din România și Ucraina vor realiza un bilanț al războiului de apărare al Ucrainei în acest an și vor evalua stadiul actual și perspectivele conflictului. Totodată, autoritățile și comunitatea locală din Constanța vor prezenta principalele măsuri și acțiuni de sprijin față de refugiații ucraineni, față de municipiul-partener Odesa și față de Ucraina în general.
- Programul mesei rotunde, intervalul orar 11:00-14:00
Masa rotundă va avea două secțiuni tematice:
- Ucraina. Un an de rezistență și suferință
- Ucraina-România. Un an de sprijin și solidaritate. Studiu de caz: Constanța
Participanți:
Moderatori:
- Dorin Popescu, consilier personal al Primarului municipiului Constanța și președinte al Asociației Casa Mării Negre / Black Sea House
- Serhii Hakman, Vice-președinte al Fondului de caritate ”Resurse și Inițiative Publice”, Cernăuți, Ucraina
Deschiderea mesei rotunde
– Oficialități locale
– Mykhailo Pavliuk – doctor în științe politice, Vicepreședinte al Consiliului Regional Cernăuți, Ucraina
– Serhii Hakman, Vice-președinte al Fondului de caritate „Resurse și Inițiative Publice”, Cernăuți, Ucraina
– Angelo Mitchievici, manager, Biblioteca Judeţeană Ioan N. Roman Constanţa
Secțiunea I
– Serhii Hakman, Vice-președinte al Fondului de caritate „Resurse și Inițiative Publice”, Cernăuți, Ucraina
– Mykhailo Pavliuk – doctor în științe politice, Vicepreședinte al Consiliului Regional Cernăuți, Ucraina
– Dorin Popescu, consilier personal al Primarului municipiului Constanța și președinte al Asociației Casa Mării Negre / Black Sea House
– Lidia Smola – profesor universitar dr. habilitat, Universitatea Națională Tehnică a Ucrainei, Institutul Politehnic „Igor Sikorsky”, ex-consilier al Secretarului Consiliului de Securitate și Apărare al Ucrainei, ex-consilier al Ministrului Apărării al Ucrainei
– reprezentant, Universitatea Ovidius Constanța
– Natalia Nechaeva-Yuriychuk, doctor în istorie, postdoctorand la Catedra de Știițe Politice și Administrație Publică a Universității Naționale „Iurii Fedkovici” din Cernăuți, Ucraina
– Marian Zidaru, Asociația Casa Mării Negre / Black Sea House
Secțiunea a II-a
– Angelo Mitchievici, manager, Biblioteca Judeţeană Ioan N. Roman Constanţa
– Serhii Lukaniuk, conducătorul Secției Relații Internaționale a Universității Naționale „Iurii Fedkovici” din Cernăuți, Ucraina
– Daniel Jarnea, Șef Serviciu Marketing, Administrația Porturilor Maritime SA Constanța
– Alla Makukh – președinta ONG „Mișcarea publică ucraineană a mamelor și rudelor participanților la Operațiunea Antiteroristă Bereginia”, reprezentanta împuternictului președintelui Ucrainei pentru protecția drepturilor și libertăților apărătorilor Ucrainei, Ucraina
– Răzvan Nicola, coordonator zonal Fundația World Vision România
– Răzvan Ionuț-Cirică, coordonator zonal UNICEF România
– Iryna Burukova, reprezentant comunitatea ucraineană din Constanța și coordonator al proiectului educational și de ajutor psihologic pentru copiii ucraineni din Constanța
– Cornelia Petcu, șef Biroul relații internaționale și comunicare, Primăria municipiului Constanța
Municipiul Constanța a fost parte activă a efortului național de sprijin și solidaritate față de Ucraina. În acest an, populația orașului, echipele de voluntari, organizațiile non-guvernamentale și cetățenii obișnuiți au sprijinit în multiple moduri, alături de administrațiile locale, refugiații din Ucraina care au căutat aici sprijin și înțelegere. Cca 12.000 de refugiați din Ucraina au găsit în orașul Constanța și în zonele limitrofe o a doua casă.
De asemenea, municipalitatea Constanța a desfășurat multiple activități de sprijin față de refugiații ucraineni, care au devenit parte a comunității noastre locale, precum și față de orașul-partener Odesa. Aceste activități de sprijin au fost primite cu recunoștință de către Primăria municipiului Odesa și de către locuitorii Odesei, precum și de refugiații ucraineni din Constanța.
Portul Constanța a reprezentat un balon de oxigen pentru exporturile de produse și mărfuri ucrainene (în special cereale) spre Europa și spre lume, în condițiile blocării activității porturilor ucrainene de la Marea Neagră.
În acest context, au fost și rămân ridicate riscurile ca acest conflict să afecteze încă și mai mult orașul Odesa, important partener instituțional al municipiului Constanța, precum și populația acestuia. Se iau în calcul inclusiv riscurile ca orașul și portul Constanța să fie afectate și mai mult, prin posibilele scenarii de escaladare a actualului conflict din proximitatea frontierei de sud-est a României.
Importanța orașului Constanța, a județului Constanța și a Dobrogei au crescut exponențial, în contextul probării și creșterii relevanței strategice a regiunii extinse a Mării Negre, pentru România și pentru aliații săi.