Indicatoarele rutiere deteriorate au fost înlocuite cu unele noi, iar în locul unde cele vechi lipseau au fost montate indicatoare noi.
Conform Ordonanței de Urgenţă 195/2002 „administratorul drumului public, antreprenorul sau executantul lucrărilor, conform competenţelor ce îi revin, cu avizul poliţiei rutiere, este obligat să instaleze indicatoare ori alte dispozitive speciale, să aplice marcaje pe drumurile publice, conform standardelor în vigoare, şi să le menţină în stare corespunzătoare.”

În acest sens, angajații SC Utilități Publice – Gospodărie Comunală, societatea Consiliului Local Cernavodă, au înlocuit în această perioadă indicatoarele rutiere deteriorate. De asemenea, acolo unde cele vechi au dispărut, muncitorii au instalat indicatoare noi.

Și marcajul rutier a fost refăcut pe numeroase artere din Cernavodă.

Obligativitatea unor astfel de acțiuni reiese și din articolul 128 al aceleiași OUG 195/2002:
„(1) Autorităţile administraţiei publice locale au următoarele atribuţii: b) iau măsuri pentru instalarea, aplicarea şi întreţinerea mijloacelor de semnalizare rutieră şi a echipamentelor destinate siguranţei circulaţiei, conform standardelor în vigoare, ţinând evidenţa acestora”.