Duzii din fața Muzeului de Artă Constanța pe care primăria i-a tăiat în prima zi a acestei luni erau sănătoși și se aflau într-o stare fitosanitară bună, se arată în avizul Agenției Naționale pentru Protecția Mediului (ANPMC) emis la cererea municipalității.
Documentul solicitat de ’’Dobrogea Live’’ instituției de mediu contrazice afirmațiile reprezentanților Primăriei Constanța, care ne-au transmis că ’’motivul pentru care au fost tăiați este că arborii erau bătrâni, iar starea fitosanitară era precară. Mai exista și problema legată de faptul că murdăreau mobilierul urban recent amenajat acolo și înfundau fântâna’’.
În contradicție cu municipalitatea, avizul eliberat de Agenție în data de 19 iulie arată clar că duzii pletoși (Morus Pendula) erau la acea dată într-o stare fitosanitară bună și sănătoși.
Adresa prin care ANPMC transmite avizul este destinată directorului Direcției Gestionare Servicii Publice, Raluca Georgescu, aspect ce indică sursa de la care a plecat solicitarea de avizare a tăierilor.
Potrivit unui site de specialitate, duzii pletoși sunt copaci ornamentali rezistenți obținuți prin altoire, crengile arcuindu-se în jos de la locul altoirii, formând prin acest fel o cascadă.
Pe site-ul menționat, un arbore tânăr din acest soi se vinde în ghiveci cu 399 lei.
Tăierea duzilor a provocat revolta multor constănțeni care au apreciat de-a lungul a zeci de ani micii arbori din fața Muzeului pentru aspectul neobișnuit al acestui soi. Primăria ne-a transmis că duzii tăiați aveau aproximativ 40 de ani.
Documentul integral
Sursa foto deschidere: Captură Google Maps (iulie 2023)
Citește și: