Directoarea Liceului „Ovidius”, confirmată cu COVID-19. Ce se va întâmpla cu ceilalți profesori

Directorul Liceului Teoretic „Ovidius” din Constanța, profesorul Cristina Anghel, este confirmată cu COVID-19. În această situație, profesorii și elevii unității școlare așteaptă noi informații referitoare la cum va începe acolo școala.

Profesorii și elevii de la Liceul „Ovidius” spun că așteaptă instrucțiuni, mai ales că unii dascăli au intrat în aceste zile în contact cu directoarea care este asimptomatică.

Profesorii liceului vor fi testați în următoarele zile la o clinică privată din Constanța.

Reporterii „Dobrogea Live” au solicitat un punct de vedere oficial de la Inspectoratul Școlar Județean, iar inspectorul general Sorin Mihai a transmis că:

„S-a comunicat către DSP. Din discuția avută cu reprezentanții DSP, datorită faptului că, în timpul activităților în cadrul unității de învățământ (la care a fost prezentă doamna directoare), s-au respectat regulile de distanțare și, respectiv, au folosit mască, nu se impune o suspendare a activității.

Sunt două excepții: doi angajați din personalul didactic auxiliar, care s-au autoizolat. Se va proceda la dezinfecția unității de învățământ. De asemenea, doamna directoare m-a informat că personalul angajat al școlii va fi testat, din fondurile unității de învățământ. Aseară am fost informat, astăzi am discutat cu DSP”, spune profesorul Sorin Mihai.

Urmărește-ne pe:

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.

Doneaza