În cei 60 de ani de la prima ediție, parcursul Festivalului național de muzică ușoară Mamaia a fost unul foarte sinuos. Înființat în anul 1963, între 1976 şi 1983 Festivalul a fost întrerupt în urma unor critici ale lui Adrian Păunescu apărute în publicaţia cu cea mai mare influenţă, inclusiv politică, din acea perioadă, revista Flacăra. Reluat în 1983, Festivalul național de muzică ușoară Mamaia a fost din nou întrerupt 30 de ani mai târziu, în anul 2013.
„La Mamaia e nevoie de aer proaspăt”
„La Mamaia e nevoie de aer proaspăt” este titlul articolului publicat în revista Flacăra de Adrian Păunescu, pe 5 august 1976, la scurt timp după încheierea ediției din acel an a Festivalului național de muzică ușoară, articol în care Păunescu a dat de pământ la propriu cu evenimentul muzical. În urma publicării acestui articol, Festivalului național de muzică ușoară Mamaia a fost închis de autoritățile comuniste.
Criticul muzical și prezentator Octavian Ursulescu, care, începând din anul 1983 a prezentat 13 ediții ale Festivalului de la Mamaia, explică în cadrul Simpozionului internațional de muzicologie „George Enescu” 2021, dar și în Revista Actualitatea Muzicală, Nr 8/2014, motivele atacurilor lui Adrian Păunescu din revista Flacăra:
„Adrian Păunescu, poet remarcabil de altfel, nu agrea muzica uşoară tradiţională, promovând la Cenaclul „Flacăra”, pe care îl şi prezenta (audienţă uriaşă, stadioane pline) îndeosebi genul folk, denumit „muzică tânără”. Evident, calul de bătaie îl reprezentau îndeosebi versurile cântecelor, în acelaşi articol el desfiinţând practic chiar şi melodiile „tematice”, cu fior patriotic, cum ar fi România, De-ar fi fost să fiu, Cei 100 de ani. (…) Reluarea i s-a datorat în exclusivitate unui om extraordinar, secretarul de stat în Ministerul culturii (Consiliul culturii şi educaţiei socialiste, cum se numea), Ladislau Hegheduş, un maghiar care a făcut pentru muzica românească mai mult decât oricine altcineva. Acesta a pregătit terenul câţiva ani printr-un mare festival la Polivalenta bucureşteană, “Melodii”, după care a reuşit să “strecoare” din nou manifestarea pe agenda culturală naţională”.
Citește și: 60 de ani de la prima ediție a Festivalului de muzică ușoară Mamaia
Păunescu: „Prezentul României socialiste n-are nevoie de asemenea talente, omul nou nu se construiește din pleonasmele unor asemenea veleitari găunoși”
Într-adevăr, Adrian Păunescu îi critică și jignește dur atât pe organizatori, compozitori, textierii, interpreții dar și pe membrii juriului. Articolul publicat în Flacăra, nr. 31, din 5 august 1976, începe cu o concluzie generală a săptămânii de muzică de la Mamaia:
„(…) Luând cunoștință de rezultatele concursului, cu ochii, cu urechile și conștiința omului muncitor, analizând din perspectiva exigențelor programului ideologic al partidului roadele acestei săptămâni de muzică ușoară, vom fi încercați de insatisfacție și vom găsi cu greu cuvintele pentru a exprima starea sufletească de care sîntem cuprinși, situată între stupoare, jenă și revoltă. (…) Ne sunt sfinte, ca tuturor cetățenilor români cinstiți, ideea de țară, de libertate, ideea de partid, de istorie națională. Dar, pentru că ținem la toate acestea ca la ochii din cap, ni se pare că e de domeniul lipsei de responsabilitate și al indiferentismului confortabil să nu luăm o atitudine critică, revoluționară, comunistă, în deplină conformitate cu bunul simț, față de câteva, din păcate prea multe, subproduse ale acestui concurs, încununate din păcate (din rațiuni care ne scapă) cu premii glorioase.”
Apoi, Adrian Păunescu trece la „analiza” versurilor patriotice și a interpreților, concluzionând că „Prezentul României socialiste n-are nevoie de asemenea talente, omul nou nu se construiește din pleonasmele unor asemenea veleitari găunoși”. Concret, referindu-se la piesa „Carnaval pe litoral” (n.r. muzica Ion Cristinoiu, versuri Mihai Dumbravă), Păunescu scrie despre interpret că: „individul bolborosește în somn ca un oligofren rebel”, iar despre interpretul și compozitorul Mihai Dumbravă scrie că „numitul comite versuri de o stupiditate înfiorătoare, conștiința sa aflându-se într-o stare permanentă de beție de cuvinte”.
Păunescu: „A urcat apoi în scenă, plângăcioasă și cu un aer de înțelepciune bine fardată, Margareta Pîslaru și mirosul de artă scoasă de la naftalină s-a accentuat”
Nici nume cunoscute azi tuturor, precum Angela Similea sau Margareta Pîslaru, nu au scăpat de „judecata” lui Păunescu:
„Am mai ascultat un cântec „Definiție” (n.r. muzica Florin Bogardo, versuri Sașa Georgescu), plin de cuvinte de parfumerie-mercerie și cu o linie melodică, bineînțeles, mai curățică. Un morman de vorbe și zgomote insuportabile ne-a pus în față cântecul „Spune-mi țara mea, povestea ta, să-mi spui” (n.r. muzica Vasile Vasilache, versuri Gh. Vîlcu). Iarăși un fel de dialog ca-ntre colege de internat, între Angela Similea și țară, iarăși un rezultat nul în conștiința publicului plictisit la culme și neînțelegând cum pot organizatorii să îngăduie impietăți ca acestea și ca altele în care numele țării este luat în ușor. (…) A urcat apoi în scenă, plângăcioasă și cu un aer de înțelepciune bine fardată, Margareta Pîslaru și mirosul de artă scoasă de la naftalină s-a accentuat”.
Aspru criticată și acuzată de plagiat a fost și melodia interpretată de Aurelian Andreescu, „Părinții mei” (n.r. muzica Horia Moculescu, versuri Mihai Maximilian): „Și cântecul acesta este dominat în mare măsură de banalitate, dar autorii lui vor ceva și mi se pare că în raport cu celelalte cântece premiate acesta merită mai multă atenție. (Când am auzit refrenul ne-a plăcut mult. Dar l-am auzit mai de mult, când s-a lansat cântecul Buterfly)”.
Citește și: „Festivalul de muzică ușoară Mamaia” va reveni din 2021, după nouă ani de absență
Criticile aduse pieselor care au obșinut premiul I
Piesele clasate pe locul I „De-ar fi fost să fiu”, muzica și versuri George Grigoriu, și „Cei 100 de ani”, muzica George Grigoriu, versuri Andreea Andrei, nu au scăpat de critica lui Adrian Păunescu:
„Primul cântec e un subprodus de factură tipic burgheză, în care muzica și textul sunt prrea banale pentru a mai merita și alte adjective, (…) așa că ne vom referi mai cu seamă la cântecul „Cei 100 de ani”, cântat de Cornel Constantiniu și compus de George Grigoriu. Rareori ne-a fost dat să ascultăm un cântec mai searbăd, plin de clișee îngălbenite, cu o muzică mai rea”.
Nici juriul festivalului nu a scăpat de condeiul lui Păunescu:
„Poeți lipsiți de orice har s-au mai găsit și se mai găsesc, dar jurii atât de lipsite de exigență mi-e greu să aflu, chiar în istoria zbuciumată a acestui concurs de la Mamaia. Este inacceptabilă ideea că niște oameni responsabili au putut lăsa teme dragi, cum e independența de stat a României, subiecte în care sângele generațiilor e încă fierbinte, pe seama unor cetățeni lipsiți de har și, mai ales, lipsiți de scrupule”.
Spre finalul articolului, Adrian Păunescu îi critică și pe organizatorii Festivalului:
„Sunt destule lucruri de spus despre organizare. De ce într-un concurs național să fie prezent cu mai multe titluri un compozitor? E oare atât de mic numărul compozitorilor și textierilor de trebuie să se acorde premii, an de an, acelorași oameni care deseori se premiează între ei, fiind când în juriu, când laureați? Este, credem, vina organizatorilor că nu au procdat la o largă inițiativă culturală, capabilă să stimuleze creația valoroasă, profundă, ci șansa de a dura, a cât mai multor talente autentice, din toate generațiile.
(…) Am avut impresia că gustul stătut, sălciu, a unei ape de mult timp neîmprospătată a fost prea prezent la Mamaia. Viața, cu bucuriile, luptele și durerile ei nu au ajuns în acest an la Mamaia. și tocmai de viață are nevoie o artă care se adresează direct omului. și nu oricărui om”.
Cu aceste ultime cuvinte publicate pe 5 august 1976 în „Flacăra”, Adrian Păunescu a determinat autoritățile să închidă Festivalul național de muzică ușoară Mamaia, acesta fiind reluat, după cum am arătat la începutul articolului, în anul 1983.