Anul 1929 aducea pe ecranele românești primul film sonor din istoria filmului mondial, „Cântărețul de jazz” de Al. Jolson, a cărui premieră americană avusese loc cu doi ani în urmă. Succesul filmului sonor a condus la o explozie a cinematografelor în întreaga țară. Inclusiv cinematografia românească încerca să se dezvolte, dar, fără mari realizări. Dacă între anii 1923 și 1930 s-au produs aproximativ 30 de filme „mute”, între anii 1931 și 1939 vor fi realizate abia 15 filme sonore.
Astfel, la începutul anilor 1930, și Constanța s-a aflat pe harta orașelor în care sălile de cinema s-au înmulțit, odată cu posibilitatea difuzării filmelor sonore. Însă, în scurt timp, cinefilii de la malul mării aveau să se confrunte cu neplăceri provocate chiar de proprietarii cinematografelor.
Mai multe detalii ne oferă ediția din 9 martie 1932 a ziarului constănțean „Dacia”, care, în articolul „Bandiții ecranului urlător”, atrage atenția autorităților asupra neregulilor care se petreceau în majoritatea cinematografelor: de la lipsa igienei și aparatura proastă, până la prețul biletelor, dublu față de cinematografele din Brăila sau Galați. Totul era pus pe seama „procopselii rapide” a proprietarilor.
„După ce că n-au aparate bune, după ce că nu aduc filme de adevărată artă, după ce că sălile lor de cinematograf sunt murdare și neaerisite, indivizii aceștia pretind pentru biletul de la intrare o sumă cu adevărat exagerată pentru timpurile de acum: 30 lei plus 2 lei timbrul de aviație. Nu înțelegem care e justificarea acestui preț, când în alte orașe mari ca Brăila, Galați, Bacău, cel mai bun loc la un cinematograf costă 15 – 18 lei.”
În interior era permis aproape orice. Puteai veni cu cățelul de companie
Chiar și în aceste condiții, constănțenii se îngrămădeau la film. În lunile de iarnă sălile de cinema erau printre puținele locuri de relaxare și socializare. Mai mult, potrivit lui Ionel Alexe, bibliograf în cadrul Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” Constanța, înăuntru era permis aproape orice, inclusiv accesul cu cățeii de companie, iar în pauze pe scena cinematografului se desfășurau mici scenete teatrale:
„În perioada interbelică, în lunile din afara sezonului estival, cinematograful era unul dintre puținele locuri de relaxare și evadare din rutina zilnică. În interior era permis aproape orice: se fuma, se spărgeau semințe, se mânca alviță, se venea cu cățelușii de companie. Cu toate acestea spectatorii de toate vârstele savurau momentul și erau captivați pe de-a-ntregul de întâmplările și dialogurile ce se derulau, paradoxal, pe pânza lată din fața lor. Filmele aveau de obicei mai multe role, iar în pauzele necesare schimbării acestora, pe scena cinematografului se desfășurau mici scenete teatrale, cuplete, momente de cabaret amuzant-satirice, inspirate nu de puține ori din viața unor personaje cunoscute”, precizează bibliograful Ionel Alexe.
Constănțenii îndemnați să boicoteze cinematografele
Totuși, în lipsa unei reacții din partea autorităților la nedreptățile comise de patronii de cinema, în ediția din 11 martie 1932 a aceluiași cotidian „Dacia”, ziariștii îi îndemnau pe constănțeni să boicoteze toate cinematografele din oraș, până la îndreptarea problemelor sesizate:
„Nu numai proasta calitate a filmelor, care sunt mai mult urlătoare decât vorbitoare, și enormul preț ne-au hotărât să scriem acestea, dar mai cu seamă halul de mizerie al sălilor de spectacol, adevărate cocine cum și furtul care se practică în dauna statului prin neaplicarea timbrului de aviație pe bilete.
Așa dar semnalăm organelor de control murdăria porcească și frustrarea statului de care se fac vinovate mai toate cinematografele constănțene, iar publicului îi adresăm sfatul să pornească o mișcare de boicot, spre a se ajunge odată la scăderea convenabilă a prețurilor”.
Comentariile sunt închise.