Primarul Constanței, Vergil Chițac, a reluat șirul vânzărilor de terenuri și clădiri ale orașului, după o scurtă pauză între cele două mandate.
Amintim că înainte de a deveni primar, Chițac critica aspru tradiția înstrăinării patrimoniului imobiliar al Constanței de către administrațiile Făgădău și Mazăre.
În mandatul anterior, edilul a reușit să înstrăineze cu ajutorul consilierilor locali PSD și PNL sute de clădiri și terenuri, cele mai multe servind intereselor anturajului primarului, care primește în schimb sprijin politic și poate nu numai.
Printre acestea amintim bucata de plajă din Mamaia care a ajuns în posesia șefului PSD Constanța, Ion Dumitrache, sau spațiul verde de pe malul Lacului Siutghiol, pe care va construi omul de afaceri Gheorghe Bosînceanu, ori terenul de pe bd. Mamaia, pe care Chițac la vândut la solicitarea lui Daniel Moraru, fostul șef al AUR Constanța.
Proiectele de hotărâre care vizează înstrăinarea patrimoniului imobiliar se pot adopta cu două treimi din voturile consilierilor, motiv pentru care Chițac va avea nevoie de sprijinul AUR vânzarea imobilelor. În mod tradițional, consilierii USR nu votează astfel de proiecte, și împreună cu consilierul independent Felicia Ovanesian vor încerca să le blocheze.
Însă, cum grupul de consilieri municipali AUR este condus de oportunistul Ovidiu Sorin Cupșa, aprobarea vânzărilor bunurilor imobiliare ale Constanței va fi doar o formalitate.
La următoarea ședință de Consiliu Local, Chițac a inițiat un proiect de hotărâre prin care propune vânzarea a două terenuri situate pe malul Lacului Siutghiol către Costea Halep, unchiul Simonei Halep, unde omul de afaceri intenționează să ridice un bloc cu 8 etaje.
De asemenea, pentru ședința de vineri, 28 februarie, primarul a inițiat un proiect care prevede vânzarea unei case cu valoare istorică situată la doar câteva sute de metri de Primăria Constanța.
Citește și: