PoliticăCauza valului de demisii din USR PLUS Constanța

Cauza valului de demisii din USR PLUS Constanța

În urmă cu aproape două săptămâni, USR PLUS Constanța s-a confruntat cu primul val de demisii de la înființarea filialei.

Nemulțumirile ar fi început să apară înaintea desemnării delegaților pentru Conferința Județeană, care votează componența Biroului Județean (forul de conducere al partidului în teritoriu), dar și lista celor care vor merge la congresul național al alianței din octombrie.

Demisionarii contactați de „Dobrogea Live” acuză conducerea filialei județene a partidului că și-a constituit și fidelizat un grup format în special din membri nou veniți sau aduși cu scopul de a vota în direcția indicată, manevră practicată și de alte partide, dar blamată în trecut de conduita morală a organizației.

„Autobuzul cu votanți”

Noii “aduși” ar fi ajuns să fie numiți, în detrimentul unor membri vechi, delegați la Conferința Județeană, unde au votat noua componență a Biroului Județean, forul de conducere al filialei.

De asemenea, „autobuzul cu votanți” – nume dat de către demisionari grupului de manevră al celor acuzați, ar fi votat sub indicații precise și lista delegaților la congresul național USR PLUS, pe care nu s-au regăsit nume importante din partid.

Delegații care vor participa la congresul USR PLUS din toamnă vor decide prin vot conducerea partidului.

Cei care au demisionat consideră că în filiala de la Constanța nu se mai ține cont de valorile morale care caracterizau grupul politic.

Demisionarii vs conducerea

“Oamenii buni, cu capacitate proprie de analiză sunt marginalizați. Se preferă ridicătorii de mâini, or, în opinia mea, aceasta este cea mai mare eroare a partidului, pentru că USR ar fi trebuit să confirme prin resursa umană propusă şi printr-o componentă morală consistentă”, afirmă unul dintre demisionari.

O altă persoană care a părăsit partidul spune că “la nivelul filialei locale s-a urmărit același tipar ca la București. Oameni aduși special pentru a vota anumite persoane. Asta deși înainte erau alte principii. Cu timpul au descoperit că acest sistem îi avantajează. Înainte, toate persoanele care voiau să intre în USR erau verificate la sânge ca să fim siguri că primim o persoană integră. Între timp, criteriile s-au schimbat pentru că s-au schimbat și interesele”, afirmă fostul membru.

De asemenea, un fost component al partidului susține că membrii care se opun noilor practici din partid sunt dați deoparte.

“Din păcate, orice opinie contrară este văzută ca o trădare şi, repet, se merge pe ideea căderii în irelevanță a acestor oameni care îndrăznesc să îşi spună punctul de vedere, bineînțeles, cu ajutorul “autobuzului”, a explicat un fost membru care a decis să părăsească partidul împreună cu alți opt.

Conducerea vs demisionarii

Acuzațiile celor trei persoane cu care am discutat se îndreaptă către proaspătul președinte al filialei județene USR Constanța, Dumitru Caragheorghe, vicepreședintele Mihai Ochiuleț, însă și spre senatorul Remus Negoi, care ar fi girat neregulile pe care foștii membri le-au contestat prin demisie.

De cealaltă parte, cei menționați au declarat pentru “Dobrogea Live” că alegerile s-au desfășurat cu respectarea statutului USR, că regretă plecarea dizidenților și îi așteaptă să se întoarcă în partid.

În continuare redăm declarațiile celor acuzați de demisionari.

Dumitru Caragheorghe, președinte filiala județeană USR Constanța:

Organizația județeană are aproximativ 1.200 de membri cu drepturi depline. De-a lungul timpului, au fost numeroase alte situații similare. Fiecare coleg are propriul parcurs și propria relație cu partidul.

Orice demisie este o pierdere la nivelul organizatiei si regret deciziile luate de acestia. Nu pot să nu remarc ajutorul și implicarea acestora de-a lungul timpului și tocmai de aceea încă sper ca vor ajunge la sentimente mai bune pentru că îi consider și acum oameni ce pot aduce plus în interiorul partidului. 

Suntem concentrați pe consolidarea și dezvoltarea organizației și privim spre obiectivele din viitor și cred că și colegii demisionari vor continua să susțină USR, de ce nu, poate chiar din interiorul partidului.

Mihai Ochiuleț, vicepreședinte filiala județeană USR Constanța:

Întotdeauna vor exista nemulțumiti după alegeri. Mie îmi pare rău pentru orice plecare. Fiecare membru cred că este un plus în organizația noastră.

Și chiar dacă unii sunt nemulțumiți de rezultatul alegerilor, ar trebui să rămână, nu să plece. Să facă o opoziție constructivă.

Remus Negoi, senator și fost președinte filiala județeană USR Constanța:

Eu nu vreau să intru în astfel de dispute, nu mai sunt președinte, doar am organizat alegerile. În rest, sper ca demisionarii, cu care voi discuta în perioada următoare, să revină în organizație.

Mie nu mi-a spus niciun demisionar că a demisionat pentru că aș fi girat eu nu știu ce. Alegerile s-au desfășurat exclusiv conform Statut USR, Regulament alegeri interne, Protocol de fuziune.

Sursa foto: La jumate

Citește și: Caragheorghe: „Alianța USR-PNL există doar pe hârtie. Horia Constantinescu este un funcționar arogant și agresiv”

Doneaza pentru sustinerea DobrogeaLive

Urmărește-ne pe: