SMID – Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor în județul Constanța – este un proiect în valoare de peste 249 de milioane de lei, cu termen inițial de finalizare anul 2015.
„Termenul maxim la care SMID trebuie să fie operațional este 31.12.2021, conform actului adițional nr.3 la Contractul de finanțare semnat de Consiliul Județean Constanța săptămâna trecută”, a declarat pentru „Dobrogea Live” Lucian Lungoci, președintele Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Dobrogea, din care fac parte toate UAT-urile județului Constanța și Consiliul Județean.
Lungoci explică faptul că ADI Dobrogea a demarat procedura de avizare și aprobare a documentației de atribuire pentru activitățile de colectare, transport și transfer al deșeurilor din județul Constanța (avizare și aprobare de către Ministerul Fondurilor Europene și toate cele 63 de UAT-uri membre ale ADI), urmând ca în luna ianuarie 2021 să demareze procedura de licitație pentru atribuirea contractului delegare pentru activitățile de colectare, transport și transfer al deșeurilor.
„Totodată, CJC a demarat procedura de execuție lucrări la cele două drumuri ce fac legătura la două dintre instalațiile construite prin Proiect (Deleni și Ovidiu) absolut necesare pentru operaționalizarea Proiectului SMID”, adaugă Lucian Lungoci.
Ce este SMID
Prin implementarea Proiectului SMID, infrastructura existentă la această dată în județul Constanța a fost completată prin construirea a două Stații de transfer a deșeurilor în comunele Hârșova și Deleni, închiderea a 5 depozite de deșeuri urbane neconforme (Murfatlar, Medgidia, Hârșova, Cernavodă și Techirghiol), construirea unei Stații de Sortare, a unei Stații de Tratare mecano – biologică și a noului depozit conform de deșeuri din localitatea Tortoman, construirea unei Stații de Sortare și a unei Stații de Tratare mecano – biologică în localitatea Ovidiu, achiziționarea echipamentelor de transport și achiziționarea de pubele și containere pentru colectarea selectivă a deșeurilor în localitățile județului beneficiare ale proiectului.
Proiectul SMID Constanța a fost promovat și aprobat inițial pentru finanțare în cadrul POS Mediu – Axa prioritară 2 – Dezvoltarea SMID și extinderea infrastructurii de management al deșeurilor, având valoarea totală de 249.631.354 lei (inclusiv TVA) și ulterior fazat și continuat în cadrul POIM.
Implementarea Proiectelor a fost și este asigurată de Consiliul Județean Constanța prin Unitatea de Implementare a Proiectului (UIP – Deșeuri), întreaga activitatea fiind supravegheată și supervizată direct de Direcția Regională Infrastructură Galați (DRI Galați) și Autoritatea de Management (AM POIM) din cadrul Ministerului Fondurilor Europene.
Componentele SMID
- Componenta 1 – Colectarea deșeurilor (recipienți pentru colectarea deșeurilor)
- Componenta 2 – Transportul și transferul deșeurilor (Stații de transfer: Hârșova și Deleni, camioane lung curier, containere transfer)
- Componenta 3 – Reciclarea deșeurilor (Stații de sortare Ovidiu și Tortoman)
- Componenta 4 – Tratarea deșeurilor biodegradabile (Stații de tratare mecanobiologica: Ovidiu, Tortoman)
- Componenta 5 – Depozitarea deșeurilor (Depozit ecologic Tortoman)
- Componenta 6 – Închiderea depozitelor de deșeuri neconforme: Hârșova, Cernavodă, Murfatlar, Techirghiol și Medgidia
- Componenta 7 – Publicitatea proiectului, Asistență tehnică și Supervizare, Audit, diverse și neprevăzute și asistență tehnică din partea proiectantului.
sursa foto: Primăria Constanța