PoliticăBogdan Bola (Forța Dreptei): „Am încercat să slujesc Dobrogea și dobrogenii așa...

Bogdan Bola (Forța Dreptei): „Am încercat să slujesc Dobrogea și dobrogenii așa cum am putut și știut mai bine”

La mijlocul mandatului de parlamentar, deputatul Bogdan Bola (Forța Dreptei) face un scurt bilanț al activității sale. „Pot recunoaște cu mâna pe inimă că șacalii din Deltă sunt mici „copii” pe lângă cei din Parlament. Am încercat să slujesc Dobrogea și dobrogenii așa cum am putut și știut mai bine și asta intenționez și pe viitor. Ne vom lupta în continuare pentru proiectele bune pe care le-am inițiat și pe care unii le blochează deja de luni bune”, spune Bogdan Bola.

Citește și: Deputatul George Șișcu, activ pe Facebook, invizibil în Parlament

El consideră că rolul unui parlamentar este acela de a iniția și susține legile bune, chiar dacă dăunează grav anumitor grupuri de interese, care se opun prin intermediul majorității parlamentare.

Sunt mândru că mulți mă consideră vocea lor în Parlamentul României și nu voi înceta să susțin acolo cauza celor mulți, nu a celor cu diverse interese personale. Vă mulțumesc încă o dată pentru încrederea acordată și vă asigur că nu voi renunța la principiile pentru care, acum doi ani, mi-ați acordat votul dumneavoastră”, adaugă Bogdan Bola.

Citește și: Averea lui Michael Gudu (PNL), un deputat șters din Parlamentul României

Iată câteva dintre proiectele inițiate de deputatul Bogdan Bola în primii doi ani de mandat:

– proiect privind eliminarea prevederilor din Statutul deputaţilor şi al senatorilor conform cărora la împlinirea vârstei standard de pensionare, aceştia au dreptul, la încetarea mandatului, la indemnizaţii care nu sunt bazate pe principiul contributivității (pensii speciale) – proiect depus în 2022 la Senat.

– propunere legislativă pentru modificarea Legea nr.115/2015 şi pentru modificarea art.5 alin.(5) din Legea nr.33/2007 – scăderea vârstei de vot la 16 ani pentru alegerile locale și europarlamentare, alegeri care îi privesc în mod direct pe tinerii noștri și sunt în concordanță deja cu legislații similare europene.

Legea Pescuitului. Aceasta va permite crearea de piețe pescărești locale, va proteja mai bine resursa piscicolă; introducând pedepse drastice cu pușcăria pentru braconaj, va interzice pescuitul comercial în apele interioare, unde resursa acvatică este aproape dispărută, va crește suprafața zonelor de cruțare și de protecție a peștilor în zona Deltei Dunării, va interzice pescarilor comerciali la Marea Neagră să intre cu navele lor mari de pescuit în perimetrul Rezervației Biosfera Delta Dunării. Proiectul, depus încă din 2021, este blocat în Comisiile de la Camera Deputaților de luni bune, apărând chiar un nou proiect al legii pescuitului, marca USL, care va duce cu siguranță la pierderea statutului de patrimoniu UNESCO al Deltei Dunării.

– proiectul PLx 592/2021, prin care solicită creșterea și de zece ori a amenzilor date celor care încalcă legislația privind construcțiile pe plajele constănțene. Aviz negativ de la Guvern deoarece amenzile sunt prea mari

– Legea 211/2021, privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar. Proiectul de lege are ca scop finalizarea procesului de soluționare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 si Legii nr. 290/2003, ceea ce va conduce, la repararea, atât din punct de vedere moral, cât și material, a unor nedreptăți sau abuzuri săvârșite în urma Tratatului de la Craiova din 07 septembrie 1940

– proiect de lege – L 171, lucrat și depus în 2022, privind acordarea dreptului tinerilor între 16 și 18 ani de a înființa o întreprindere individuală sau un PFA

– propunerea PLx 418/2022 – localitățile pe arealul cărora se produce vin cu Denumire de Origine Controlată (DOC) – așa cum este cazul mai multora în Dobrogea – să fie considerate cu potențial turistic și să poată astfel atrage fonduri europene și guvernamentale pentru dezvoltarea mai multor forme de turism oenologic

– modificarea Ordonanței de Urgență nr. 107/1996 pentru ca cercetătorii și oamenii de știință constănțeni, din cadrul instituțiilor de cercetare – dezvoltare marină din România, să poată beneficia de perimetre în largul Mării Negre pentru a-și desfășura activitatea

– inițiativa legislativă PLx 116/2022 – sustragerea de la contribuția de 2%, respectiv 3% din veniturile realizate din vânzarea deșeurilor metalice feroase și neferoase să fie tratate ca niște obligații fiscale veritabile. „Vrem ca aceste contribuții să fie transmise Agenției Fondului de Mediu și folosite pentru protejarea mediului, iar cei care nu le plătesc să fie incriminați penal pentru evaziune fiscală și (lucru care nu se mai întâmplă acum)

– inițiativa legislativă privind oprirea intrărilor ilegale de deșeuri în România

– Inițiativa legislativă „Plaje libere pentru constănțeni„, prin care se dă posibilitatea ca Ministerul Mediului să încheie contracte de concesiune cu autoritățile publice locale din unitățile administrativ-teritoriale riverane Mării Negre, la solicitarea acestora, pentru o cotă de până la 30% din suprafaţa plajelor utilizate în scop turistic care sunt situate pe raza lor administrativ-teritorială și sunt libere de sarcină.

Citește și: Trei deputați tulceni, inițiatorii legii care transferă resursa piscicolă a Deltei de la ARBDD la ANPA

Doneaza pentru sustinerea DobrogeaLive

Urmărește-ne pe: