Bogdan Bola, deputat PNL de Constanța, membru în Comisia pentru mediu și echilibru ecologic din Camera Deputaților, are în vedere, pentru noua legislatură parlamentară, o serie de inițiative care vizează îmbunătățirea legislației din domeniul plajelor, precum și identificarea unor soluții de urgentare a punerii în valoare a spațiului Mării Negre.
„Dobrogea are nevoie urgentă de linii clare de reglementare în domenii vitale, cum este și amenajarea spațiului maritim, pentru a putea face față astfel schimbărilor climatice, pentru a crea locuri de muncă și noi posibilități de creștere economică, dar și pentru a proteja în mod corespunzător mediul și a promova un turism competitiv și durabil în viitor”, spune deputatul liberal.
Deși există încă din anul 2016 o Ordonanță de Guvern (18/2016) privind amenajarea spațiului maritim, iar din anul 2017 un „Comitet de amenajare a spațiului maritim”, care avea obligația de a definitiva proiectul planului de amenajare a spațiului maritim până cel târziu pe 01 ianuarie 2020, acest lucru nu s-a întâmplat nici până astăzi.
„Planul de amenajare a spațiului maritim ar fi trebuit elaborat de Comitetul de amenajare a spațiilor maritime, aprobat prin lege organică și intrat în vigoare cel târziu la data de 31 martie 2021. Tocmai din aceste considerente, am depus la începutul acestei sesiuni parlamentare o întrebare la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, încercând să aflăm mai multe detalii de la ministrul Cseke Atilla și să urgentăm întrunirea Comitetului de amenajare a spațiilor maritime”, precizează deputatul.
În acest sens, Bogdan Bola inițiase deja, înainte de a pleca din funcția de director al ABADL-Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral, demersurile pentru urgentarea elaborării Planului de amenajare a spațiului maritim. Însă, până în prezent, „Comitetul de amenajare a spațiului maritim” nu a alcătuit acest plan, deși documentul are rolul de a defini distribuția spațială și temporală a activităților și utilizărilor actuale și viitoare în apele marine, cum ar fi: zonele de acvacultură, de pescuit, de exerciții și antrenamente militare, de extracție a materiilor prime, zonele în care există infrastructuri portuare și hidrotehnice, rutele de transport maritim și fluxurile de trafic, instalațiile și infrastructurile pentru explorarea țițeiului, a gazelor și a altor surse de energie, activitățile turistice, patrimoniul cultural subacvatic.
Bogdan Bola mai spune că, atât timp cât a fost la conducerea Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea – Litoral, instituție care are calitatea de administrator al apelor maritime interioare, a mării teritoriale și fundului apelor maritime, direct interesată de valorificarea desfășurării unor activități specifice, ABADL nu a fost niciodată înștiințată oficial de existența Comitetului. Practic, cei care vor trebui sa se ocupe de aplicarea corecta a acestui plan de amenajare a spațiului maritim nu au fost consultați in niciun fel.
În prezent, termenul propus pentru elaborarea planului de amenajare a spațiului maritim este total nerealist, spune Bogdan Bola, care consideră că are obligația de a remedia această situație:
„Noi avem acum obligația de a realiza, în cel mai scurt timp, tot ce nu s-a făcut până la această dată. Consider că mai sunt încă foarte multe lucruri de făcut pentru îmbunătățirea și modernizarea unor aspecte care să contribuie la dezvoltarea durabilă a turismului și a sectoarelor de pescuit și acvacultură, dar și de energie și transport pe mare, și mă voi implica în mod susținut în acest sens.”
Sursă foto: Facebook Bogdan Bola
Comentariile sunt închise.