- Primarul Constanței Vergil Chițac intenționează să reloce în afara orașului locuitorii campusului social Henri Coandă, populat cu persoane care prezintă risc de excluziune socială
- Actualul cartier social este amplasat pe un teren cu potențial imobiliar imens
- Activiștii spun că este vorba de un act de segregare care va fi atacat în instanță
În anul 2012, fostul primar al Constanței, Radu Mazăre inaugura primele locuințe ale campusului social Henri Coandă din Constanța, un cartier cu 33 blocuri modulare, care în prezent găzduiesc peste 3.300 de persoane aflate în situații vulnerabile.
În campusul care se întinde pe o suprafață de aproximativ 60.000 mp a fost adunată laolaltă populația din întregul oraș cu risc de excluziune socială precum persoane fără venituri, cu dizabilități, fără locuință, tineri proveniți din sistemul de protecție specială, etc. Mare parte din locuitorii cartierului sunt de etnie romă.
Terenul de 6 ha pe care a fost instalat campusul este poziționat în partea de Nord a orașului, o zonă țintită de dezvoltatori datorită potențialului imobiliar imens.
În urmă cu un an, primarul Constanței lansa ideea relocării cartierului social pe un teren cedat de Ministerul Apărării în afara ariei urbane a Constanței, pe un depozit ilegal de deșeuri situat după zona industrială Palas.
În acest sens, primarul a demarat recent procedurile de elaborare a unui plan urbanistic zonal (PUZ) pentru edificarea noului campus într-o zonă fără facilități edilitare elementare, magazine, unități sanitare sau de învățământ.
Locația în care va fi mutată comunitatea din Henri Coandă este izolată, separată de oraș cu un nod feroviar și zona industrială. Cea mai apropiată zonă rezidențială accesibilă se află la aproape 2 km distanță față de terenul pe care va fi amplasat campusul.
Practic, municipalitatea vrea să mute comunitatea aflată deja în risc de excluziune în afara orașului.
Ipocrizia primarului
În mod cinic, cu două săptămâni înaintea alegerilor locale din anul 2020, Vergil Chițac scria într-o postare că relocarea pe romilor din Henri Coandă la periferia orașului este un act ’’discriminatoriu, neomenesc, antieuropean și riscăm să fim pe contrasensul istoriei’’. Afirmația a fost făcută în contextul în care contracandidații săi au speculat electoral acest subiect.
Ce spune acum Chițac: „În momentul de față, noi elaborăm Planul Urbanistic Zonal pentru cartierul de locuințe sociale, care va fi destul de generos. Sincer, eu opinez că acolo trebuie mutați cei din Henri Coandă din două motive. Primul este că acolo unde sunt acum nu a fost prevăzut un cartier social, zona are nevoie de o regenerare urbană și să fie redată comunității, iar cel de-al doilea este că locuințele astea care sunt acum acolo sunt improprii, nu sunt nici măcar sociale. Nu respectă standardul minimal de locuință socială. Prin urmare, oamenii aceștia i-aș muta într-un loc unde, într-adevăr, se vor simți mult mai bine. Nu-i ghetoizăm. Acolo vor fi și posibilități de comerț, vom vedea cum ne vom ocupa de copiii lor să meargă la școală, vor exista și servicii medicale“, declara la sfârșitul anului trecut Vergil Chiţac pentru publicația FocusPress.
Argumentele primarului nu stau în picioare, întrucât îmbunătățirea gradului de locuire se poate efectua pe actualul amplasament al campusului, în condițiile în care acesta se desfășoară pe o suprafață de 6 ha, comparativ cu cele 5 ha pe care este prevăzută relocarea. De menționat că actualul cartier social a fost finalizat în 2019.
Pe lângă demararea procedurilor de edificare a noului campus, relegarea comunității vulnerabile în afara orașului a fost introdusă și în Strategia de dezvoltare a serviciilor sociale a Municipiului Constanța pentru perioada 2024-2030, votată la începutul acestui an de Consiliul Local Municipal.
Vergil Chițac și purtătorul de cuvânt al primăriei, Doru Iordache, nu au răspuns solicitării ’’Dobrogea Live’’ de a comenta subiectul. De asemenea, nici prefectul Constanței, Silviu Coșa, nu a dorit să ne ofere un punct de vedere legat de intenția de segregare a comunității din Henri Coandă.
Publicația noastră a discutat cu principalii activiști pentru drepturile omului din România, care au afirmat că intenția primarului de a reloca locuitorii campusului social în afara zonei urbane reprezintă un act de segregare și că municipalitatea riscă acțiuni în instanță dacă va continua acest demers.
Mugur Vărzariu, activist care a câștigat în instanță mai multe procese privind acțiuni de segregare
’’Evacuarea și mutarea lor reprezintă un act de segregare. Atunci când se intenționează relocarea unei comunități, legislația internațională stabilește că se face cu acordul acesteia, și doar în urma unor consultări în care se propun mai multe alternative în urma cărora oamenii pot să opteze.
Nu te poți prevala de faptul că anumite locuințe sociale nu îndeplinesc niște condiții pentru că tu ca primărie le-ai pus la dispoziție și ele au îndeplinit condițiile necesare locuirii, cu respectarea condițiilor legale, care corespund și acum legislației actuale.
Dacă autoritatea invocă probleme, atunci trebuie să arate dacă acestea nu erau cumva și la momentul în care au construit campusul inițial. Dacă s-a construit cu probleme, cine își asumă responsabilitatea? Dacă a apărut ceva în legislație, să arate unde. Și nici măcar asta nu justifică relocarea lor. Dacă s-au schimbat normele de locuire în legislație, atunci ele trebuie implementate în actuala locație.
În cazuri similare, cum ar fi cel de la Eforie, primăria a pierdut mulți bani în instanță. Până la segregare, asistăm în primul rând la o evacuare forțată, o mutare a persoanelor împotriva voinței lor.
Acțiunile de marginalizare a romilor a dus la un eșec total pe toate planurile. Ani de segregare creează un pattern de abuzator din partea noastră.
În momentul în care scoți comunitatea din urbe, se accentuează stigma asupra lor. Copiii marginalizați să fie în urbe pentru că acolo găsesc elementele pozitive după care să se ghideze.
Din experiența pe care o am cu aceste cazuri pot să spun 100% că dacă se va ajunge la acțiunea asta, Constanța va ajunge în situația de a plăti despăgubiri în instanță de o să uite cum o cheamă.
Este absolut un act de intenție de segregare și consecința va fi punerea romilor în imposibilitatea de a se integra și a duce o viață normală, distrugerea viitorului copiilor pentru că le interzice accesul corespunzător la școală. Îngreunarea accesului la comunitatea rezidentă din oraș.
Sunt abuzuri pe care le practică primarii pentru că dau bine în campania electorală și dau bine la rasiști. O fac pentru că legislația nu îi obligă pe primari să deconteze personal. Pentru că astfel de abuzuri sunt plătite tot de constănțeni’’.
Eugen Ghiță, președintele Asociației juriștilor romi din România – RomaJust
’’Este un caz clar de segregare, acest act de relocare a comunității reprezintă discriminare. Practic autoritățile locale or să scape de ei – <îi mutăm de unde ne deranjează>. E înspăimântător dacă așa vede primarul și consiliul local integrarea grupurilor vulnerabile în comunitate. Noi ca și organizație o să contestăm în contencios administrativ până o să oprim aceste demersuri’’.
Irina Zamfirescu, manager program ActiveWatch și lector Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, Universitatea București.
’’Practica de a izola fizic comunitățile vulnerabile este o practică ce persistă în administrația publică locală, în ciuda documentelor europene și chiar naționale (de exemplu Strategia Națională a Locuirii 2022-2050) care stabilesc clar că aceste practici conduc la injustuție socială, adâncirea vulnerabilității pentru grupuri deja vulnerabile și la încălcarea drepturilor cu privire la locuirea decentă.
Dislocarea unei întregi comunități într-o zonă fost industrială, cu acces greoi la servicii de sănătate, educație și locuri de muncă va conduce, invariabil, la adâncirea precarității unei comunități deja aflată în situație critică (persoane vulnerabile, care locuiesc de ani de zile în containere, deci în structuri improprii pentru locuirea pe termen lung). Construcția de locuințe sociale este necesară, dar la fel de important este și amplasamentul acestor locuințe. Îndepărtarea de oraș nu poate fi o soluție pentru niște oameni despre care autoritățile publice discută în termeni de integrare. A integra o comunitate vulnerabilă prin îndepărtarea lor fizică de toate structurile care ar trebui să le furnizeze servicii publice nu poate fi o soluție pentru această integrare.
Din păcate, în multe comunități urbane din România, specula imobiliară și valoarea financiară a unor terenuri ajunge să fie mai importantă, pentru autoritățile locale, decât misiunea fundamentală a instituțiilor publice de a proteja interesele cetățenilor și a susține respectarea drepturilor de a participa la viața socială, economică și chiar la educație, în unele situații. Pentru că acest tip de intervenție, de multe ori, conduce la greutăți considerabile în accesarea școlilor, spitalelor și locurilor de muncă’’.
Alexandru Fechete, activist roma
’’Mutarea asta e rețeta clasică a primarilor, cu strategia asta am fost și noi scoși din zona metropolitană fără nicio resursă. Se comportă ca niște ticăloși rasiști. Acesta este un caz de segregare care se întâmplă în 2024, cu toate că avem fonduri destinate integrării, precum de cele de la Uniunea Europeană sau cele norvegiene.
În loc de integrare socială, primarul replică ghetoul mutându-l dintr-o parte în alta. Cu asta nu ajuți nici minoritatea și nici pe cei majoritari. E ireal! Dacă se va continua demersurile ne vom mobiliza să oprim mizeria asta!’’.
BLOCUL pentru LOCUIRE – o rețea decentralizată de organizații ce luptă pentru împuternicirea și organizarea politică a comunităților împotriva injustiției locative,din care fac parte asociațiile Căși sociale ACUM!, Frontul Comun pentru Dreptul la Locuire, E-Romnja și Dreptul la Oraș.
’’Discuția despre segregare trebuie precedată de o discuție despre discriminările multiple la care multe categorii de persoane sunt expuse. Și mai specific, despre felul în care în mod sistemic multe categorii vulnerabile sunt excluse de la o locuire adecvată. Segregarea spațială este doar unul dintre modurile prin care criza locuirii se manifestă în România. Altul ar fi lipsa de investiții publice în locuirea socială, apoi, în unele cazuri, avem chiar și criterii discriminatorii de atribuire a locuințelor sociale (vezi cazurile Cluj-Napoca și Sector 2 București de contestare în instanță sau la CNCD a criteriilor de acces la locuință socială).
Amplasarea unor cartiere de locuit, chiar și de locuințe sociale, mai departe de centru, nu este în sine o problemă atâta timp cât se ține cont de ceea ce este nevoie pentru reproducerea socială. Astfel, dacă avem un cartier nou, amplasat la margine, dar bine conectat cu centrul și cu celelalte cartiere prin transport public, dacă avem o infrastructură socială adecvată, dacă avem locuințe pentru mai multe categorii care sunt eligibile conform legii 114/96 și nu numai, dar care privilegiază accesul celor mai vulnerabile categorii, atunci, faptul că distanța față de centru este mai mare, ajunge în plan secund. Desigur, asta ar presupune că avem de-a face cu o administrație locală care își pune aceste probleme legate de bunăstarea oamenilor, nu doar de dezvoltarea imobiliară pentru profit (dacă luăm venitul drept criteriu de eligibilitate principal, cf. legii locuinței s-ar încadra toate persoanele care câștigă sub venitul mediu salarial!).
De multe ori am auzit spunându-se că nu trebuie construite locuințe sociale în cutare loc pentru că vor fi segregate. Dar acest argument folosește clasei politice ca scuză pentru a nu construi locuințe publice deloc. Ceea ce, în situația actuală, este mai rău decât faptul de a fi departe de centru. De altfel, segregarea social-spațială/marginalizarea poate surveni chiar și în interiorul orașului, așa cum pare că e cazul cartierului Henri Coandă a cărui denumire „complex social“ denotă acest lucru (ca idee, pentru că nu cunoaștem cazul, ne întrebăm dacă blocurile care fac parte din complex respectă suprafețele minimale date prin Anexa 1 la legea locuinței).
Dar într-adevăr, multe studii arată că categoriile vulnerabile sunt masa pe care puterea o plasează oriunde are nevoie sau pe care o deplasează de pe locurile de care are nevoie.
Cu siguranță, o și mai mare excludere va duce la o viața mai grea pentru oamenii afectați, dar trebuie să ne întrebăm înainte dacă nu cumva acești oameni nu sunt izolați și în acest moment, iar administrația locală continuă de fapt procese mai vechi de excluziune/discriminare. Distanța cumulată cu excluderea de la funcțiuni care fac posibilă reproducerea socială, ca educația, sănătatea, accesul la muncă etc., construiesc un proces de o violență extremă care trebuie împiedicat, iar părțile responsabile sancționate.
Sunt documentate cazuri de evacuare în masă cu participarea comună a autorităților și dezvoltatorilor imobiliari.
Autoritățile încalcă dreptul la locuire în primul rând prin nerecunoașterea acestui drept ca unul fundamental. Prof. Dr. Enikő Vincze comentează astfel:
„…în absența asigurării dreptului la locuire se violează o serie de alte drepturi ale omului. Pentru că locuirea inadecvată și nesigură afectează grav sănătatea oamenilor, le reduce șansa de a-și putea găsi locuri de muncă adecvate și a-și întreține/ reproduce în mod adecvat forța de muncă, limitează posibilitatea copiilor de a face față obligațiilor școlare, îi stigmatizează pe cei constrânși să locuiască în locuințe improprii. În plus, persoanele care trăiesc în nesiguranță locativă și sunt stigmatizate (și) datorită condițiilor lor de locuire, sunt excluse de la procesele de luare a deciziilor, interesele și nevoile lor ori nu sunt cunoscute, ori sunt neglijate de autoritățile administrației publice.“ link (Dreptul la locuire/ acces la locuire pentru grupuri vulnerabile – Aspecte și recomandări legislative, 2022)
De asemenea, este nevoie de preluarea în legislație a celor șapte criterii care satisfac o locuire adecvată, conform Organizației Națiunilor Unite:
1. Securitatea legală a posesiunii: indiferent de tipul posesiunii se impune garantarea protecției legale împotriva evacuării sau altor riscuri legate de locuire.
2. Accesibilitatea financiară: costurile financiare ale locuirii nu trebuie să fie atât de mari încât să facă imposibilă satisfacerea altor nevoi (alimente, educație școlară, îngrijirea sănătății, etc).
3. Locuibilitatea: asigurarea unor elemente, precum spațiu adecvat, protecție față de frig, căldură, vânt, ploaie etc, și protecție față de alte elemente care pun în pericol sănătatea (ex. poluare).
4. Accesibilitatea serviciilor, facilităților și infrastructurii: apă potabilă adecvată, colectare de deșeuri, electricitate, surse de încălzire, igienă
5. Accesul tuturor persoanelor: nevoile speciale ale persoanelor sărace, ale persoanelor cu dizabilități, persoanelor care aparțin unor grupuri discriminate, ale victimelor unor dezastre naturale sau politice.
6. Locația: asigurarea accesului la diverse opțiuni de angajare, servicii medicale, școli, instituții pentru îngrijirea și educația copiilor, asigurarea locuinței în mediu sănătos(nu în medii poluate sau în apropierea unor surse toxice).
7. Adecvarea culturală: asigurarea exprimării identității culturale și stilului de viață preferat.
Orice hotărâre de consiliu care aduce prejudicii vieții trebuie combătută prin orice mijloace, inclusiv proteste, acțiuni în instanță, mobilizarea societății civile etc. Acțiunile în instanță funcționează uneori. De exemplu, Primăria Cluj-Napoca a fost dată în judecată de Mișcarea Căși Sociale Acum!, pentru criteriile discriminatorii de accesare a locuințelor sociale, iar procesul a fost câștigat. De asemenea, uneori și PUZurile pot fi anulate dacă încalcă prevederile legislative. Dar pentru asemenea acțiuni trebuie apelat la un avocat sau jurist care cunoaște legislația specifică’’.
Sursa foto: Constanța de azi
Îți recomandăm și: